A FOST ODATĂ CAROLINA POP, FEMEIA DIN URISIUL DE SUS CARE A TRĂIT 103 ANI ŞI 111 ZILE !

   Ţăranca Carolina Pop care, era poreclită în sat Lina Gori a Sîvului de pe Vale, rămâne cel mai cunoscut caz de longevitate extremă din ultima sută de ani din Chiherul de Jos, şi a doua cea mai în vârstă persoană din istoria comunei, după Maria Neagu (1800-1906) care a trăit 106 ani. Carolina Pop, la data morţii, avea 103 ani şi 111 zile însă, din păcate, nimeni nu a studiat până în prezent genomul uman al acestei centagenare pentru a oferi indicii cu privire la motivul pentru care aceasta a trăit atât de mult, şi cum a reuşit să evite bolile asociate vârstei înaintate. Însă am reuşit să aflu în schimb de la urmaşii acesteia că, mâncarea preferată a femeii din Urisiul de Sus a fost tocana de pui, că nu a fumat niciodată şi, nu a servit cafea în schimb şi-a căpălit singura grădina până la vârsta de aproape 100 de ani.

 A fost o femeie cu o energie cât pentru două vieţi care, atât timp cât a fost sănătoasă, nu şi-a irosit nici măcar 10 minute din viaţă, fără rost. A trăit demn şi a dobândit multe virtuţi prin dificultăţile prin care a trecut de-a lungul vieţii, a povestit multe lucruri copiilor şi nepoţilor săi, care nu se găsesc scrise în nici o carte din lume, şi a întruchipat pe deplin una din filozofiile creştinismului, care spune că „bătrâneţea, din punct de vedere etic, este văzută ca punctul maxim atins în viaţa omului, ca o cunună a acesteia”. Într-adevăr, Lina Gori a Sîvului de pe Vale a îmbătrânit frumos şi a înţeles, în simplitatea ei regală, că bătrâneţea nu e doar o vreme oarecare din viaţa pământească a omului, ci o perioadă a existenţei omeneşti dăruită de Dumnezeu pentru adunarea roadelor vieţii, şi răgazul menit cugetării şi meditării asupra celor trăite.

Dăruirea şi modestia care au caracterizat-o, plus demnitatea de care a dat dovadă în faţa provocărilor vieţii, au făcut din Carolina Pop un exemplu concludent al rezistenţei şi durabilităţii poporului român, prin puterea lui de adaptare, cunoscând intuitiv că „omul e sub vremi, nu vremurile sub om”.

Carolina s-a născut la începutul secolului trecut, la 24 noiembrie 1907, în familia lui Dumitru şi Varvara Maloş din Urisiul de Sus, pe atunci sat aparţinător al comunei Chiherul de Sus, din judeţul Mureş-Turda, într-o familie binecuvântată de Dumnezeu, cu 9 copii, 7 fete şi 2 băieţi. Era din neamul Honveţului şi, din cauza resurselor materiale precare, părinţii au avut posibilitatea să o trimită la şcoală doar trei ani, fiindcă a trebuit să îşi ajute familia la muncile câmpului în ciuda fatului că era cea mai bună elevă la învăţătură din clasă. 

După ce Transilvania s-a unit cu patria mamă, Carolina a plecat la Bucureşti pentru a face bani, ca mulţi alţi tineri de pe Valea Beicii şi de pe Valea Mureşului care, şi-au încercat norocul în acele timpuri. Acolo a fost slujnică şi a muncit până la debutul marii crize economice din perioada 1928-1933. Creșterea rapidă a inflației și a șomajului a făcut-o să îşi piardă locul de muncă şi să se întoarcă acasă, în Ardeal, unde s-a şi căsătorit la scurt timp. Alesul Caorlinei a fost consăteanul ei, Simion Pop a Gorii, (fiul lui Pop Gorea a lui Zaharia şi Maria Ciorba) care, şi-au jurat credinţă şi iubire veşnică la 23 septembrie 1929.

În perioada interbelică, urisanca a lucrat ca slujnică în oraşul Reghin, la familia evreului Rosenfeld Maier (Meir), care locuia pe strada Gării la nr. 77, în apropiere de locuința funcționarilor CFR și depozitului de mărfuri al Căilor Ferate Române. O familie de evrei foarte cumsecade care, în fiecare săptămână îi dădea ocazia Carolinei să coacă pâine de casă în cuptorul lor, pe care ulterior o vindea pentru a-şi rotunji veniturile familiei.

  Din păcate, Carolina şi Simion nu au putut să se bucure de această căsnicie până la adânci bătrâneţi ca în poveşti, fiindcă bărbatul s-a stins din viaţă fulgerător, la 7 august 1938, în urma unei pneumonii, lăsând în urmă doi copii orfani: fetiţa Silvia de 6 ani şi pe Vasile de 2 anişori. Deşi a rămas văduvă la numai 30 de ani, cu doi copii minori în grijă, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Carolina nu s-a mai recăsătorit niciodată şi, şi-a crescut singură copiii cu nenumărate scarificii, prin sudoarea frunţii şi cu multă credinţă în Dumnezeu. 

Acasă, la Urisiu, muncea 4.7 hectare de pământ, cu familia, şi surplusul din producţia agricolă o vindea în târgul din Câmpu Cetăţii un sat din Comuna Eremitu, motiv pentru care a învăţat singură să vorbească limba maghiară pentru a putea să se târguiască de la egal la egal cu cumpărătorii din zonă. În fiecare săptămână, în ziua târgului, se trezea cu noaptea-n cap pe la 4 dimineaţa, îşi încălţa opincile se îmbrăca în portul popular, îşi punea desagii pe spinare şi înarmată cu un lămpaş cu petrol traversa pădurea până la Câmpul Cetăţii, traseu pe care nu o dată s-a întâlnit cu fiarele sălbatice ale pădurii. Însă a fost o femeie curajoasă şi dârzenia cu care a înfruntat vitregiile vieţii am aflat-o de la nepotul Dumitru, azi un cunoscut lutier din Reghin care în ultima perioadă a vieţii a îngrijit-o pe bunica centagenară împreună cu soţia sa Maria. 

    Aşa a reuşit să îşi crească copiii, iar la foametea din anul 1946, datorită recoltei economisită din anii de belşug, a putut să ofere bucate mai multor consăteni care au fost în stare să îşi vândă parcele de pământ în schimbul unor alimente pentru a putea supravieţuii foametei. 

    Viaţa acestei ţărănci cu chip de muceniţă care a depăşit un secol de viaţă a fost un şir lung de încercări dramatice, chinuri și suferințe care i-au şlefuit la maximum demnitatea umană. Când a împlinit vârsta de 100 de ani, locuia la Reghin în casa nepotului Dumitru Pop şi potrivit familiei, autorităţiile locale deşi au fost anunţate de acest eveniment rarisim au refuzat inexplicabil să o premieze cu ocazia unui secol de viaţă.

Chiar dacă Carolina Pop nu a câştigat toate maratoanele încercărilor nedrepte ale vieţii, cursele cu obstacole ale destinului, sprinturile după liniște și săriturile în înălțimea fericirii, cred că Dumnezeu i-a dat viaţă lungă pe acest pământ să guste la bătrâneţe din liniştea şi dulceaţa bunurilor duhovniceşti înainte să părăsească această lume şi nadăjduiesc că azi numele său e scris în cartea vieţii acolo sus în ceruri.

Carolina şi-a dus crucea suferinţei cu demnitate până la venerabila vârstă de 103 ani şi s-a stins din viaţă la data de 15 martie 2010, la Urisiu, la începutul Postului Sfintelor Paşti de ziua Sfinţilor Mucenici: Agapie, Plisie şi Timolau care au fost decapitaţi pentru credinţa lor în Hristos pe vremea împăratului Diocleţean.

A fost înmormântată de preotul ortodox Alexandru Pop, în pământul în care îşi doarme somnul de veci, soţul ei Simion, singurul bărbat pe care l-a iubit în viaţă. În prezent mai trăieşte o fiică a centenarei în satul Urisiul de Sus, Silvia, în vârstă de 89 de ani.

Analizând de la un capăt la altul viaţa Carolinei Maloş-Pop, am constatat că cifrele 2, 3 şi 7 au fost omniprezente în destinul acestei femei şi în momentele de bucurie şi de durere, printr-o repetare ciclică greu de explicat.

S-a născut la data de 24, s-a căsătorit în data de 23, a avut 2 copii, a apărut prima oară într-un ziar în anul 2008 şi a decedat în anul 2010.

A absolvit 3 clase la şcoală, s-a căsătorit pe 23 septembrie, cu 31 de zile înainte să împlinească 23 de ani. A născut primul copil în anul 1932 şi al doilea în anul 1936. A rămas văduvă la 30 de ani, după ce soţul i-a decedat într-o zi de 7 a anului 1938. Carolina a trăit 103 ani, a locuit o perioadă în municipiul Reghin pe strada Argeşului la numărul 13. În ziua în care a murit centagenara Biserica Ortodoxă prăznuieşte trei sfinţi mucenici care au suferit moarte martirică pentru credinţa lor.

S-a născut în anul 1907, a fost una dintre cele 7 fete ale familiei, în anul 2017 numele centagenarei a fost publicat în studiul „IERNUŢENI-DESTINUL GENERAŢIILOR” scris de preotul Vasile Chiorean Logigan. S-a stins din viaţă după o văduvie de 72 de ani şi nu în ultimul rând a fost înmormântată în ziua de 17 martie la 103 ani şi 111 zile. (4 de 1 + 3 = 7). A născut 2 copii, a avut 6 nepoţi şi 6 strănepoţi, iar de-a lungul anilor familiile Maloş şi Pop s-au înrudit prin alianţe matrimoniale pe arborele genealogic cu familiile: Suciu, Ciorba, Grama, Gliga, Chciudean, Suceava Moldovan, Blaga sau Botoş.

Destinul Carolinei a fost asemănător cu al altor sute de mii de românce anonime, care au păstrat şi duc mai departe vigoarea acestui popor a cărui sevă miraculoasă dăinuie prin descendenţii unor astfel de oameni minunaţi, prin simplitatea şi prin înţelepciunea lor nativă pentru care cinstea, dreptatea şi iubirea de semeni au fost valori în care au crezut toată viaţa lor. 

Dumnezeu să o odihnească în lumea celor drepţi şi memoria să-i fie binecuvântată din neam în neam !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *