20 de lucruri care nu le ştiai despre Constantin Bozdog profesorul olimpicilor de matematică care nu spune lucruri bombastice dar face lucruri excepţionale!

      Zilnic venim în contact cu foarte mulți oameni, care mai de care mai diferiți, cu aspirații proprii, cu liste de valori personalizate, cu propriile definiții ale fericirii și tristeții, și cu multe alte trăsături, care le șlefuiesc un chip unic. În calitate de jurnalist am cunoscut omul în cele mai diferite și complexe ipostaze, l-am văzut cum reacționează la provocări și cum se comportă atunci când își atinge limitele, cunosc diferența dintre un om care caută să iasă în evidență și unul care cu adevărat o face. Am stat de vorbă cu oameni din toate clasele sociale, i-am promovat le-am relatat poveştile de viaţă și recunosc că de la fiecare am avut de învăţat câte ceva.

      Site-ul “viselenuautermenlimita.ro” vă prezintă azi al optulea episod din rubrică intitulată “20 de lucruri pe care nu le ştiai despre cei mai populari reghineni de ieri şi de azi”. Protagonistul următorului episod este Constantin Bozdog profesor de matematică în cadrul Şcolii Gimnaziale “Augustin Maior” care în cei aproape 35 de ani de învăţământ a predat aproximativ 30.000 ore în învăţământul din România şi din Statele Unite ale Americii. Susţinem profesorii pasionaţi şi dăruiţi meseriei lor pentru ca ei să îmbunătăţească Educaţia noilor generaţii şi societatea românească. A fost diriginte la 8 clase de elevi şi are circa 30 de generaţii de elevi cărora le-a fost profesor de matematică. 

     Profesorul Constantin Bozdog este unul din oamenii care îşi asumă cu profesionalism rolul şi responsabilitatea imensă de a modela cine vor deveni tinerii de astăzi. Vorbim de un dascăl care respiră Educaţie de calitate zi de zi, care are o bază raţională foarte dezvoltată şi un optimism cu adevărat inepuizabil. Este responsabil al Cercului de Matematică din zona Reghin, coautor de manuale şi culegeri de teste de matematică de antrenament pentru Evaluarea Naţională şi este unul dintre cei mai buni preparatori de probleme de matematică pentru concursuri şi olimpiade de matematică din zona Mureşului.


.

Profesorul C. Bozdog este stilul de om care îşi calculează matematic şansele în orice proiect în care îşi pune semnătura şi care crede în sloganul “Împreună prin educaţie asigurăm viitorul”


   

            Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în Programul pentru evaluarea internațională a competențelor adulților (PIAAC), 24% dintre adulții din UE ating doar nivelul 1 sau se situează chiar mai jos. Acest lucru sugerează că unul din patru europeni nu are abilitățile de a calcula, necesare pentru a participa cu succes ca membri activi ai societății. În schimb sunt şi oameni superdotaţi care ne uimesc prin rapiditatea cu care pot face orice calcul aproape instantaneu. Un astfel de om este şi Constantin Bozdog care provine din Poiana Sibiului o comună care a dat României multe personalităţi dntre care amintim pe prozatorul şi dramaturgul Eugen Tănase, pe Ioana Postelnicu, (1910, Poiana Sibiului-2004), autoarea a 16 cărți, printre care trilogia “Plecarea Vlașinilor” (1964), “Întoarcerea Vlașinilor” (1979) (ecranizate ulterior) și “Urmașii Vlașinilor” (1999). Ca o paranteză și Constantin Bozdog s-a născut pe Str. Vlașin (cuvânt vechi slavon, înseamnă “Român”). De asemenea îl amintim pe Eugeniu Dobrotă (1893, Poiana Sibiului – 1973, Poiana Sibiului), prozator şi culegător de folclor autor a 6 carți, printre care “Lăcrămioare” (1917), un mănunchi de „cântece de război culese de la fetele din Poiana Sibiului” sau romanul „Soarele din Piatra-Albă“ (1940) şi nu în ulltimul rând îi amintim pe deputaţii Ioan Branga şi Ioan Ghişa care au votat la 1 Decembrie 1918 Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. 

           Protagonistul episodului nostru este un om pedant şi riguros care nu a făcut politică nici înainte de 1989 nici după 1990 însă care a făcut toată viaţa ce a ştiut cel mai bine, a predat matematica şi care a reuşit să aibă de-a lungul carierei sale aproape 20 de elevi calificaţi la Olimpiadele Naţionale de Matematică.

           Vorbim de omul care explică cele mai complicate aplicaţii matematice pe “Didactic.ro” şi căruia cifrele îi guvernează viaţa şi la propriu şi la figurat. Studiindu-i diagrama vieţii profesorului Constantin Bozdog în cifre (cea intimă şi cea publică) am coonstatat că existenţa sa a pendulat de la un capăt la altul între trei cifre: 2, 6 şi 8 care s-au intersectat mereu înregistrând zigzaguri, tensiuni şi fapte surprinzătoare, deconcentrante, de-a dreptul senzaţionale.


1. S-a născut pe data de 13 ianuarie 1962 într-o familie modestă cu 6 copii în satul Poiana Sibiului din judeţul Sibiu. Tatăl lui, a fost Vasile Bozdog, îngrijitor de animale, iar mama, Maria Ghişe, casnică, dar nu una obişnuită, ci una care după ce îşi ce termina rânduiala casei şi îşi hrănea copii mai găsea timp să scrie „versuri“ pe care fetele le cântau la ceremoniile religioase de înmormântare a persoanelor tinere.

Vasile Bozdog proaspăt întors din război şi-a unit destinul cu tânăra Maria Ghişe din Poiana Sibiului în iarna anului 1946

2. În copilărie i se spunea în sat Costică a lui Ghişoaie din partea mamei ori Costică a lui Ocheşel din partea tatei. În Poiana Sibiului a urmat cursurile şcolii generale (azi Şcoala Gimnazială „Ioan Ban-Dascălu”) în perioada 1969-1977 unde l-a avut ca dascăl pe Olaru Nicolae.


Cei 5 copii ai familiei Bozdog Vasile şi Maria ( din nefericire Emilia una dintre surori s-a stins din viaţă la câteva luni după naştere).

 

3. Constantin Bozdog a absolvit Liceul Industrial Energetic Nr. 1 din Sibiu, promoţia 1981 şi recunoaşte că dobândirea competențelor sale numerice se datorează profesorului său din treapta I de liceu, Gheorghe Sorlea. Un model de admiraţie profesională pe care Constantin Bozdog l-a stimat toată viaţa.

Constantin Bozdog în centrul imaginii jos cu mingea de fotbal într-o pauză cu echipa de minifotbal a clasei din cadrul Liceului Industrial Energetic Nr. 1 din Sibiu

4. După absolvirea liceului a dat admitere la Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti şi nu se sfieşte să recunoască pe el vaca de acasă l-a ţinut în facultate. (Toată vacanța de vară lucra la fân și la otavă pe dealurile din Poiana Sibiului, iar apoi din laptele vândut de la văcuța brună de Maramureș se întreținea întregul an școlar).   

5. La 19 ani a fost încorporat militar cu termen redus în Armată României la Unitatea Militară 01458 din Bârlad. În armată a studiat “Memoratorul Ofiţerului de Artilerie în Rezervă” ca rugăciunea “Tatăl Nostru” şi a lucrat cu tunul de câmp “Skoda” de calibru 122 mm şi a făcut instrucţie în Poligonul de la Babadag din judeţul Tulcea situat între localitățile Enisala și Sălcioara.

6. După ce a fost lăsat la vatră şi-a continuat studiile universitare absolvind cea mai bună facultate de profil de matematică din ţară cu media 9,04 în vara anului 1986. A învăţat matematica de la cei mai buni dintre cei mai buni profesori şi autori de manuale de algebră şi analiza matematică: Ion Colojoară (1930-2019), prof. dr. Ion D. Ion (1935) şi Laurențiu Panaitopol (1940-2008).

Profesorul universitar Laurenţiu Panaitopol care a avut o contribuţie importantă la formarea profesorului de matematică Constantin Bozdog este considerat, în cercul matematicienilor, cel mai bun problemist român. Regretatul profesor s-a stins din viață pe 18 noiembrie 2008, după 5 ani de luptă cu cancerul. Sursa foto: https://www.concurspanaitopol.ro/profesor/2-1

7. În toamna anului 1986 a ajuns la Reghin cu un tren personal să îşi preia postul de profesor de matematică în cadrul Şcolii Generale nr. 5 actuala Şcoală Gimnazială “Augustin Maior”. Şi-a luat o chirie în cartierul Iernuţeni la Blocul 7 la familia Gherendi şi şi-a început cariera în “oraşul viorilor”. O carieră prodigioasă prin cantitate, bogăție, varietate şi calitate greu de egalat de orice profesor de matematică din ţară, o carieră care poate face oricând obiectul unei cărţi motivaţionale de succes.

Profesorul Constantin Bozdog la colindat cu elevii. În fotografie apare şi eleva Dana Bucin, actualmente avocat şi Consul onorific al României în Connecticut, Statele Unite ale Americii


8. În anii 1987-1988 a fost membru al trupei de teatru amatori de la Casa Municipală de Cultura “Dr. Eugen Nicoară” unde a jucat in “Primavara eroului” şi a susţinut şapte spectacole teatrale cu “Revelion la baia de aburi” în Reghin, Batoș, Uila și Bistrița.

9. Pe data de 23 decembrie 1991 a început povestea de iubire dintre profesorul de matematică Constantin Bozdog şi profesoara de geografie Maria Grama. Scânteia dragostei s-a aprins între cei doi în urma unei călătorii cu trenul până la Târgu-Mureş (unde matematicianul se deplasa pentru a-şi cumpăra un casetofon), urmată de o excursie la Borşa în Maramureş care s-a finalizat cu o poveste de dragoste de scenariu de film încununată cu o căsnicie pe 2 octombrie 1993. Astăzi Constantin şi Maria sunt deja împreună de aproape 28 de ani şi au un mariaj fericit presărat cu multe împliniri, victorii și realizări. 

Constantin alături de soţia Maria în Las Vegas, lângă replica Statuii Libertăţii.

10. La Olimpiada Naţională de Matematică de la Arad din anul 1994 lotul judeţului Mureş era compus din 5 olimpici, din care 3 erau elevii profesorului Constantin Bozdog, care trei an mai târziu obţinea gradul didactic I cu lucrarea metodică-ştiinţifică “Geometria tetraedului” sub coordonarea prof. univ. emerit dr. Dorel Duca din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca şi membru în Biroul Naţional al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România.

11. Pe 18 august 1998 Constantin Bozdog a devenit tatăl unei fetiţe botezată Mira, actualmente studentă în ultimul an la inginerie aerospaţială în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, viitor masterand la KTH Royal Institute of Technology, Stockolm, Suedia.

12. Pe 18 august 2000 a devenit pentru a doua oară tată de fetiţă, în urma naşterii fetiţei Mara. Mistica destinului face ca fiica cea mică a familiei Bozdog să ajungă să îşi completeze studiile într-un mod inedit şi să înveţe în ultimii 15 ani pe trei continente. A început clasa întâi la Jefferson Elementary School în Winston Salem, SUA, a continuat gimnaziul şi liceul în România la Reghin, facultatea la University of Birmingham, Anglia, unde studiază drept internaţional şi va urma National Taiwan University. 

13. În perioada 2004-2007 a predat matematica şi în cadrul Gimnaziului Privat “Mirona” din municipiul Reghin. 

14. În anul şcolar 2007 a predat o scurtă perioadă la Winston Salem Preparatory Academy (SUA) şi la West Hoke Middle School, Raeford (SUA), unde recunoaşte că din primul salar şi-a cumpărat o maşină.

Academia Pregătitoare Winston-Salem din Carolina de Nord este una din şcolile la care a predat profesorul reghinean Constantin Bozdog matematica

15. Un an şcolar, 2008-2009, a ocupat funcţia de director al Gimnaziului “Augustin Maior” fiind al 59-lea director din istoria şcolii. În mandatul său de director Guvernul României a atribuit şcolii reghinene “Diploma de excelenţă” pentru rezultatele la învăţătură înregistrate de eleva Ştefana Şerban la Olimpiada naţională de matematică: premiul II şi medalie de aur la Slatina în anul 2009. În mandatul său de director în ciuda faptului că nu a avut sprijin politic, Constantin Bozdog a reuşit să iniţieze şi să finalizeze următoarele proiecte: “Reabilitarea grupurilor sanitare”, “Dascălul şi elevul lunii”, “Bucuria de a dărui – Şi tu poţi fi Moş Crăciun”, site-ul scolii http://www.gimnaziulamaior.ro/ şi „staţia de radioficare”.


16. Puţină lume ştie că una dintre pasiunile prof. Contantin Bozdog în timpul liber sunt drumeţiile montane. Dintre cele 12, 13 sau 14 (depinde de sursă) vârfuri de peste 2500m ale României, doar 2 nu le-a atins, acestea fiind situate mai degrabă pe niște trasee secundare. Pe cele mai multe a ajuns cu elevi sau foști elevi ai săi și pe majoritatea de mai multe ori. Astfel a escaladat vârfurile Moldoveanu (2544m), Negoiu (2535m), Viștea Mare (2527m), Vânătoarea lui Buteanu (2507m) și a înnoptat lângă vârfurile Lespezi (2517m) și Cornul Călțunului (2510m), toate din Munții Făgăraș, apoi Vârful Parângul Mare (2519m) din Munții Parâng, vârfurile Peleaga (2509m) și Păpușa (2508m) din Munții Retezat, Omu (2507m), Ocolit (2503m) și Capul Morarului (2501m) din Munții Bucegi. Dar cel mai spectaculos traseu a fost Creasta Arpășel-Vârtopel din Munții Făgăraș, cu o coborâre de aproximativ 40m pe coardă la final, cu 3 foști elevi ai săi.

Profesorul Constantin Bozdog împreună cu Gaby Stredie şi Ion Ciprian, foşti elevi, deasupra Cetăţilor Ponorului, Munţii Apuseni

17. În anul 2011 a devenit coautor al cărţii “Matematica, clasa a VII-a, partea I, Editura “Campion”, în 2012 a colaborat la volumul a II-a al cărţii. În anul 2013 prof. Constantin Bozdog a devenit responsabilul Cercului Profesorilor de Matematică din Reghin şi zona Reghinului şi în anul 2015 a colaborat la apariţia culegerii de exerciţii recapitulative şi teste “Vreau 10 la Evaluarea Naţională” editată tot la Editura “Campion” din Bucureşti.

18. Pe 18 mai 2014 a apărut la Televiziunea locală DAReghin TV în cadrul emisiunii “Reghin Exclusiv” – Matematica la superlativ” iar la sfârşitul anului 2016, prof. Constantin Bozdog a fost reales director al Şcolii Gimnaziale “Augustin Maior” în urma unui Consiliu Profesoral. A rămas celebră fraza acestuia difuzată pe postul de televiziune locală DAReghin TV din cadrul unui interviu “Eu aş spune că nu am fost numit director nici de partid, nici de Inspectoratul Şcolar Judeţean ci de către colegi în urma unui Consiliu Profesoral din 23 decembrie 2016, colegii m-au votat ca eu să preiau această sarcină, această obligaţie de conducere a şcolii”.

19. În anul şcolar 2018-2019 Şcoala Gimnazială “Augustin Maior” a avut două note de 10 la Evaluarea Naţională la Matematică prin două eleve pregătite de prof. Constantin Bozdog. 

20. Dincolo de toate aceste aspecte ale vieţii profesorului Constantin Bozdog trebuie să mai menţionăm şi faptul că acest om a fost şi un mare vizionar în materie de educaţie care a înfiinţat în urmă cu un deceniu “Clasa de Excelenţă” în domeniul matematicii la “Augustin Maior” în care au fost selectaţi elevii cu rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele şcolare. Clasa a funcţionat tot timpul de atunci, cu întreruperi doar în perioadele de suspendare a cursurilor din perioada pandemiei. În acest moment şi în aceste condiţii speciale, clasa are 6 elevi activi. Toată această pregătire prof. Constantin Bozdog a realizat-o pe bază de voluntariat şi pe baza unei concepţii originale, fără niciun fel de finanţare. Acum proiectul e pe cale să se extindă la nivel de ţară, cu fonduri guvernamentale de data aceasta. Centrul judeţean de excelenţă Mureş a demarat în această primăvară.

Iar ca să încheiem apoteotic acest profil : fizico-moral-profesional al profesorului Constantin Bozdog vă prezentăm o listă cu o parte din cei mai buni olimpici la matematică formaţi de acesta în ordine cronologică de-a lungul carierei sale :

CHIRIȚĂ RADU- a participat la o fază pe țară a olimpiadei de matematică și la una a olimpiadei de istorie (prof. Pescaru Elena). Doctor în drept constituțional la Facultatea de drept din cadrul UBB Cluj Napoca.

STREDIE VALENTIN GABRIEL- a participat la cinci faze pe țară ale olimpiadei de matematică! Premiul 3 la etapa națională, Baia Mare, 1989. Doctor în matematici aplicate la California Institute of Technology, Pasadena, Los Angeles. Principal Engineer la Oracle, San Francisco.

Familia Bozdog în Dubrovnik – Croatia la nunta lui Gabriel Stredie, unul dintre cei mai buni prieteni si olimpici ai profesorului reghinean

NISTOR ADRIAN- a participat la doua faze pe țară ale olimpiadei de matematică. Premiul 2 la Concursul interjudețean de matematică “Gheorghe Lazăr”, Sibiu, 1993. Șef de promoție la Universite Savoie Mont Blanc, Franța.

RADU ANDREI CIPRIAN- a participat la o fază pe țară a olimpiadei de matematică.

RUSU MARIUS SEBASTIAN- a participat la două faze pe țară ale olimpiadei de matematică. Cercetător la Universitatea Petru Maior Tg. Mureș.

NAGY SILVIA- a participat la o fază pe țară a olimpiadei de matematică și la două ale olimpiadei de fizică (prof. Tușnea Ion). A absolvit Queen Mary University of London. Master în matematică aplicată la Cambridge. Doctorat în teoria corzilor la Imperial College, Londra.

DEAC ANDREI- a participat la trei faze pe țară ale olimpiadei de matematică. Mențiune la etapa națională, Sibiu, 2003.

DAN ALEXANDRU- a participat la doua faze pe țară ale olimpiadei de matematică. A studiat computer science la ETH Zurich, Computing la Imperial College London.

ȘERBAN ȘTEFANA- a participat la opt faze pe țară ale olimpiadei de matematică! Mențiune la etapa națională, Rm. Vâlcea, 2008. Premiul 2 la etapa națională, Slatina, 2009. Premiul 1 la Concursul interjudețean “Gheorghe Lazăr”, Sibiu, 2010. Mențiune la etapa națională, Iași, 2010. Premiul 2 la Concursul interjudețean de matematică “Gheorghe Lazăr”, Sibiu, 2011. Premiul 1 la Concursul interjudețean “Grigore Moisil”, Tg. Mureș, 2011. Premiul 1 la Concursul interjudețean de matematică și informatică “Marian Țarină”, Turda, 2011. A studiat Mathematics and Statistics la University of Warwick, Marea Britanie.


Constantin Bozdog împreună cu eleva Ştefana Şerban, una dintre cele mai bune olimpice ale profesorului, după un loc 1 la Concursul Interjudeţean de Matematică şi Informatică “Grigore Moisil”.

Înainte să încheiem discuţia noastră profesorul Constantin Bozdog a ţinut să sublinieze un lucru de bun simţ pe care îl reproducem ad litteram “Conștient că performanțele acestor olimpici nu au început și nu s-au terminat cu mine, aș dori să menționez numele învățătoarelor care au început șlefuirea diamantelor de mai târziu: Biriș Emilia, Moldovan Maria, Nicușan Elena, Todoran Ana, Cuc Maria, Crișan Lucreția.”

La finalul interviului l-am rugat pe profesorul Constantin Bozdog din experienţa sa personală să ne răspundă la ce probleme matematice se descurcă cel mai bine elevii şi unde întâmpină cele mai mari dificultăţi ? Răspunsul a venit prompt: totdeauna pentru elevi este mai uşor să rezolve exerciţiile de calcul şi mai greu de a demonstra o problema de raţionament”.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *