Recunoaşteţi personajul ? – Episodul II

În fiecare săptămână, în perioada 12 august – 12 decembrie, la rubrica „Concurs“, vom prezenta câte o fotografie din copilăria sau adolescenţa unei personalităţi din istoria şi prezentul Reghinului. Vă provocăm să recunoaşteţi personajul, trimiţând răspunsurile dumneavoastră la adresa de e-mail: roberto_zizi@yahoo.com cu menţiunea : Pentru concursul «Recunoaşteţi personajul?». Termenul-limită de trimitere a răspunsurilor: prin e-mail este în decurs de 10 zile de la postarea fiecărei fotografii din concurs. Răspunsurile trebuie să fie însoţite de adresă şi de numărul dumneavoastră de telefon. La finalul concursului, participantul cu cele mai multe răspunsuri va fi validat câştigătorul unui premiu surpriză. În cazul în care vor exista mai mulţi participanţi care vor da răspunsuri corecte şi vor ajunge la egalitate de puncte, câştigătorul va fi ales prin tragere la sorţi.

 

Personajul din fotografie s-a născut în aceeaşi zi şi în acelaşi an cu actorul englez Guy Pearce, protagonistul filmului “Contele de Monte Cristo”, ecranizat în anul 2002, şi regizat de Kevin Reinolds.  Reghineanul a absolvit Liceul Industrial nr.2, promoţia 1986. În adolescenţă a jucat fotbal, pe post de fundaş central la marcaj, în echipa de fotbal “Avântul Reghin” -Republicani I, unde a fost cotat ca unul dintre cei mai buni juniori din generaţia sa, cu perspective serioase de a face carieră în fotbal.  Fiind un elev multilateral dezvoltat în final a ales să facă carieră într-o profesie liberală, şi să ajungă un antreprenor de succes. Nu este membru al niciunei formaţiuni politice, în schimb este membru al Asociaţiei Culturale “ASTRA Reghin”, este pasionat de călătorii, de sport şi este mare iubitor al Părintelui Arsenie Boca, la al cărui mormânt izvorâtor de har de la Prislop, a fost în vizită de 5 ori.    

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *