1.340 de vaccinuri împotriva COVID-19 distribuite în Mureș

A doua tranșă de vaccinuri împotriva Covid-19 a ajuns în județul Mureș și sunt distribuite la șase centre de vaccinare cuprinse în etapa 1 de pe teritoriul județului. Cele 1.340 de doze de vaccin vor fi administrate lucrătorilor din domeniile sănătății și social – sistem public și privat, așa cum prevede strategia națională de vaccinare.

Noua tranșă de vaccinuri a fost adusă de la centrul de stocare din Brașov, urmând ca dozele să fie administrate în zilele de 4, 5 și 6 ianuarie. Acestei tranșe i se adaugă cele 975 de doze care au fost livrate în județul nostru pe data de 31 decembrie 2020, numărul total de vaccinuri în județul Mureș ajungând la 2.315 până la această dată.

Programările pentru persoanele cuprinse în etapa 1 de vaccinare continuă în județul Mureș, urmând ca noi tranșe de vaccin împotriva Covid-19 să sosească în următoarea perioadă.         

Potrivit săptămânalului “Punctul”  în municipiul Reghin a început azi dimineață campania de vaccinare. Au sosit 165 de doze de vaccin. În jur de 150 de cadre medicale s-au înscris pentru prima doză de vaccinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *