Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
  • EVENIMENT
    DAN PURIC, UN OM CARE SE MISTUIE LUMINÂND PENTRU A FI “PROFET ÎN ŢARA LUI”

    Deşi rar se întâmplă, ca un profet să fie iubit şi în ţara lui”, faptul este infirmat în cazul românului Dan Puric. Chiar dacă nu a fost desemnat cel mai bun orator al anului sau cel mai spiritual mărturisitor al României, în centenarul Unirii de la Academia Română, cei care l-au ascultat în data de 1 martie 2018 în Biserica Ortodoxă din Ibăneşti Pădure, au înţeles că acest mare român este un fenomen care şi-a asumat un rol pe cât de dificil, pe atât de onorant: naţionalist pe viaţă. Maestrul a poposit în mijlocul oamenilor de pe Valea Gurghiului, modest şi fără aere de superioritate, dar cu o energie cât pentru două vieţi pentru a susţine o conferinţă antologică “DE LA JERTFA LUI HRISTOS LA JERTFA UNIRII NOASTRE “.