Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
Stiri
Să redescoperim satul de altădată prin proiectul ,,Veșnicia s-a născut la sat”

Pe data de 30 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în localitatea Morăreni din comuna Rușii-Munți, a avut loc evenimentul cultural „Veșnicia s-a născut la sat”. Manifestarea, derulată cu prilejul Anului omagial al satului românesc…

Pe data de 30 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în localitatea Morăreni din comuna Rușii-Munți, a avut loc evenimentul cultural „Veșnicia s-a născut la sat”. Manifestarea, derulată cu prilejul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), a fost organizată în cadrul protopopiatului Reghin de către Centrul Cultural Catehetic și Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” Bistra Mureșului de pe Valea Mureșului Superior, coordonat de către preotul Sergiu Andone.

 

La manifestare au luat parte toți primarii de pe Valea Mureșului Superior actuali și foștii edili, actualii directori de școli și foștii conducători ai instituțiilor de învățământ , preoții parohi în funcție și preoții pensionari de pe raza localităților de aici, precum și dascăli și învățători pensionari care au avut un rol important în dezvoltarea comunităților de la sat. De asemenea, la această manifestare de suflet au luat parte părintele Valentin Vârva, protopop al Reghinului, părintele prof. dr. Claudiu Chiorean, Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, precum și prof. dr. Florin Bengean, directorul Bibliotecii municipale „Petru Maior” din Reghin.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru rustic decorat cu obiecte din cultura și viața satului românesc, iar dintre cei prezenți, cei mai mulți au costumat în portul popular specific zonei. Moderator al evenimentului a fost prof. dr. Silvia Andone, dir. adjunct la Liceul Tehnic ,,Vasile Netea” din Deda care a dat startul conferențierilor prin părintele Ionuț Cadar, preot al parohiei Filea, care a fost urmat de Lucreția Cadar, primarul comunei Deda, și prof. Onica Ildika, director al Școlii Gimnaziale din localitatea Lunca Bradului.

Programul a cuprins în desfășurător și momente artistice  susținute de artiști și interpreți de muzică populară originari din localități aparținând Văii Mureșului Superior, dintre care amintim pe solistele: Dorina Oprea și Livia Sorlea din Dumbrava comuna Vătava, Livia Harpa din Pietriș comuna Deda, Andrei Romanică din Luieriu comuna Suseni și rapsodul popular Mihai Moldovan din Ideciul de Jos. Cântecele artiștilor au fost un balsam sufletesc pentru toți cei prezenți, iar jocul popular pus în scenă de către membrii ansamblului popular din Vătava au făcut deliciul publicului. Dintre cei aproape 200 de invitați, au primit diplome de excelență din mâna părintelui protopop Valentin Vârva toți actiualii și foștii primarii, directorii de școli și preoții care și-au dedicat întreaga viață în folosul comunităților pe care le-au păstorit.

 

,,Evenimentul cultural <Veșnicia s-a născut la sat>, organizat de către Centrul Cultural Catehetic și Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, reprezintă debutul evenimentelor închinate satului românesc în protopopiatul Reghin, urmând ca pe parcursul anului 2019 să aibă loc și alte manifestări de acest gen prin care să se aducă mulțumire primarilor, dascălilor și preoților din jurul Reghinului. Următorul eveniment cu această temă se va organiza pe Valea Gurghiului de către preotul Florn Franc de la Parohia Biserica Ortodoxă din Ibănești Pădure și preoții de pe Valea Gurghiului. Al treilea eveniment din același ciclu se va organiza la Reghin în toamna acestui an și toate marchează deschiderea spre o mai bună colaborare între Primărie, Școală și Biserică, în vederea păstrării tradițiilor și obiceiurilor populare conservate prin satul românesc, dar și în vederea creșterii calității vieții în mediul rural” a declarat pentru site-ul viselenuautermenlimita.ro, părintele Valentin Vârva, protopop al Protopopiatului Reghin.

La eveniment s-a lansat și o broșură intirulată ,,Muzeele Văii Mureșului Superior”, tipărită la Tipografia Regsan din Reghin care cuprinde totodată și unele instituții și Sfintele Biserici monument istoric din comunele: Suseni, Brâncovenești, Aluniș, Rușii-Munți, Deda, Răstolița și Lunca Bradului. Din această broșură cităm un pasaj ca argument semnat de prof. dr. Andone Antonia Silvia ,,Sub imperiul unei ere a globalizării, resimțim schimbările profunde care marchează satul românesc. Nu ideea de schimbare ar trebui să ne alarmeze, ci faptul că nu avem suficientă cunoștiință să păstrăm ceea ce nu e permis să lăsăm în uitare, acel ,,ceva” care ține de identitatea noastră. Iar această identitate transpare din producțiile culturale care ne reprezintă prin pecetea lor etnică”.

About the author

Related Posts

Leave a comment