Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
Editorial
Robert Matei aniversează 10 ani de carieră jurnalistică

     Ce pot să spun după zece ani de jurnalism ? Pe scurt m-am încăpățânat să îmi găsesc rostul acolo unde m-am născut. Ce am făcut în acești 35 de ani de viață? M-am pregătit pentru un vis, pentru…

     Ce pot să spun după zece ani de jurnalism ? Pe scurt m-am încăpățânat să îmi găsesc rostul acolo unde m-am născut. Ce am făcut în acești 35 de ani de viață? M-am pregătit pentru un vis, pentru un ideal a cărui realizare e încă departe. Poate că nu voi fi niciodată scriitorul pe care l-a visat copilul de 14 ani când am început să scriu primul roman ,,Omul care aduce Pacea” în clasa a VIII-a în orele de matematică dar a fost un început. În 27 iulie 2007 băteam oficial la porțile afirmării în această profesie și am avut nevoie de ceva timp pentru a înțelege mecanismele prin care aceasta funcționează însă de atunci mi-am petrecut 10 ani în slujba jurnalismului, pe care o consider una dintre cele mai importante și nobile profesii. Spun asta pentru pentru că responsabilitatea noastră este extrem de mare, pentru că oamenii citesc și ne cred. În ultimul deceniu am lucrat la mai multe publicații însă întotdeauna am încercat să promovez politica  editorială a jurnalistului american Joseph Pulitzer, bazată pe reportaje de interes uman şi am crezut în importanţa acordată jurnalismului de investigaţie ca factor de schimbare socială.

Robert Matei si ArhimandrituDumitru Cobzaru

Jurnalistul Robert Matei și arhimandritul Dumitru Cobzaru la Huedin într-o discuție despre martirul protopop Aurel Munteanu ucis în 10 septembrie 1940 mișelește de o bandă de hortiști

      Mulțumesc tuturor jurnaliștilor și colaboratorilor mei de la care am avut ceva de învățat și care de-a lungul anilor nu și-au murdărit blazonul și autonomia profesională. Au fost cei mai frumoși ani din viața mea în care cu sacrificii și eforturi am încercat să pun o piatră în construcția și păstrarea adevăratului templu.

 Mă bucur că fac ceea ce iubesc. Mă simt binecuvântat că Dumnezeu mi-a dat această șansă în viață să aflu poveștile oamenilor să le înregistrez și să le scriu ca exemplu pentru cei care cred că în viață totul se poate cumpăra, cuantifica sau împrumuta. Îmi plac oamenii cu toate valențele lor, buni sau răi, până la urmă, inspirat de trăirile și de poveștile lor, scriu despre subiecte tabu și motivații secrete încercând să dovedesc că fiecare poveste are puterea de a exorciza emoțiile adânc ascunse în suflet și a elibera. Un interviu înseamnă a te confrunta cu cele mai dureroase experiențe personale dar poate fi și un test de onestitate a fiecăruia față de sine. Numai că “Unora le place numai ce înțeleg și alții pot înțelege numai ce le place” nu am spus-o eu ci Lucian Blaga dar avea perfectă dreptate.


În fiecare zi întâlnesc oameni care se prefac că sunt ocupați doar pentru a părea mai importanți decât în realitate și oameni care fac promisiuni pe care apoi le încalcă, fără ca măcar să își ceară scuze. Primesc cereri pe facebook de la oameni dubioși, care vor să ne împrietenim, dar nu au nimic de scris în cronologia lor. Alții se declară importanți, dar când vrei să le afli povestea au tot felul de numere de telefon secrete, cică doar pentru privilegiați, dar în realitate sunt de fapt niște frustrați care nu își pot recunoaște trecutul, pentru că i-ar compromite. Odată la trei zile întâlnesc oameni lipsiți de profunzime, superficiali, facili, dar care dau sfaturi în stânga și în dreapta ca și cum ar fi maeștri spirituali, în condițiile în care niciodată în viața lor nu au ținut cont de principii, ci doar de oportunități, și nimeni nu a scris nici măcar 5 rânduri de bine despre ei undeva.


Săptămânal întâlnesc oameni îngropați în datorii și izolați social și totuși care știu să lase bacșiș la o cafenea, să zâmbească și să facă complimente, în comparație cu mulți oameni de afaceri care vorbesc doar în termeni financiari, nu au ochi pentru cauze sociale și pentru care “cuvântul dat” e indexat la cursul valutar.
Era să uit de oamenii programați să te facă să crezi că investesc în viitorul tău când în realitate ei te vor să fii toată viața subordonat lor să nu spun “sclav”. Îți lasă o impresie falsă că sunt de partea ta iar când vrei întradevăr să spargi un tipar și să fii ceea ce gândești sunt primii care îți devin dușmani. De ce? Culmea pentru că ești autentic, pentru că ești altfel, pentru că ai alte convingeri și valori în care crezi.

Reprezentand România la Intalnirea Mondiala a Hornarilor din Malesco Italia

Robert Matei e primul jurnalist care a reprezentat România la Întâlnirea Mondială a Hornarilor din Malesco în 2008


Sunt zile în care îmi doresc să mai găsesc 5 oameni care să fie oameni adică mai pe românește să se țină de cuvânt, să le simți bunăvoința și plăcerea de a își respecta cuvântul dat. A devenit mai grav ca la extragerile loto 6 din 49, totul e hazard. După ce constați că foarte mulți sunt setați să respire nu să trăiască și să mintă fără să clipească te întâlnești cu greu cu un sfert dintre ei ca să constați că e mare lucru dacă reușești pe doi dintre ei să îi poți scoate din priza afacerilor și măcar o oră. E un miracol dacă șaizeci de minute pe ceas îi convingi să nu își deschidă telefonul mobil, să nu se gândească la bani, sau la alte oportunități și să poți savura o cafea, o bere sau un vin fără nici un interes meschin și să îi determini să uite o oră să fie egoiști, orgolioși și răzbunători.
Există și reversul medaliei bineînțeles, întâlnesc și oameni care nu au nici o procedură standard în afacerile pe care le conduc și sunt totuși în top, dar nu pot să îi respect decât pe cei care nu sunt obedienți. Sau fac cunoștință cu administratori de firme, care nu au citit în viața lor o carte, dar conduc firme și societăți comerciale cu sute de angajați, impecabil și paradoxal mi se întâmplă să mă împrietenesc cu intelectuali în adevăratul sens al cuvântului, care au citit sute de cărți și trebuie să fiu brutal de sincer și să recunosc că sunt buni oratori, sunt o companie plăcută de discuții, dar a căror viață personală este un dezastru.


Odată la trei luni, cel puțin, întâlnesc oameni influenți cu diverse insigne de membrii în tot felul de organizații care pot finanța o mulțime de idei valoroase sau proiecte pentru a aduce plus valoare comunității dar care nu ies în evidență prin acțiuni onorabile de întrajutorare ci prin tot felul de diversiuni în diverse afaceri off-shore care ocolesc libera concurență plătind diverse părți sau opoziții  pentru că sunt experți în a utiliza sinteza părților conflictuale. Cândva se murea pentru onoare, azi a devenit în România un cuvânt mai rar, ca și capra neagră.
A bineînțeles să nu uităm de oameni de unică folosință, fățarnici și fără scrupule pe care ți-e de ajuns să îi întâlnești o singură dată în viață că a doua oară îți face plăcere și chiar onoare să te faci că nu îi cunoști. Și ar mai fi o categorie de oamenii care au intrat în rahat până la nas și care uită să își ține gura închisă dar aceia de obicei îi recunoști după nodul de la cravată… Deși mulți îi trădează faptul că se trag din țărani educați cu forța în comunism la colectiv , I.A.S. și alte feluri de adunări obștești, nu vor să se conformeze standardelor și duc o luptă murdară prostind pe cine pot că lupul este cățel și purcelul vițel.


După 10 ani munciți pe baricadele acestei profesii în care am văzut oameni uciși alții care s-au sinucis și au ieșit din ordinul divin din cauze care mai de care mai halucinante, am întâlnit oameni care nu au reușit să se sinucidă, pentru că Dumnezeu a avut alte planuri cu ei, am asistat la o exorcizare și chiar la o autopsie și făcând o comparație mi-am dat seama că viața e prea scurtă să ne batem joc unii de alții și să uităm să trăim prezentul, pentru că timpul ăsta care trece e al nostru și e tot ce avem. Dar am întâlnit și oameni minunați și frumoși cărora nu li s-a dat șansa de a vorbi în public niciodată, oameni săraci care s-au împrumutat de la bănci pentru a-și depăși condiția umană și care au sfârșit scoși din case de executori și jandarmi pentru că nu au reușit să restituie dobânzile practicate de bănci, care i-au nenorocit pe viață, ajungând să fie chiriași, generație din generație. Am cunoscut edili competenți, primari mincinoși, arestați nevinovați, interlopi, doctori, detectivi, psihopați, consilieri, senatori, deputați, prinți și ambasadori, manageri, oameni care trăiesc din sponsorizări, din pariuri sportive sau din ajutoare sociale fiecare cu povestea lui mai mult sau mai puțin interesantă. Dar cel mai mult mă bucur că într-un deceniu de jurnalism am cunoscut și oameni de onoare întradevăr puțini, dar cu povești motivaționale, care m-au hrănit să îmi depășesc statutul de jurnalist și să aspir la calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Robert Matei cu Ilie Nastase si Gheorghe Hagi

Robert Matei în 2016 alături de doi titani ai sportului românesc Ilie Năstase și Gheorghe Hagi

Nu sunt împotriva nimănui, nu vreau să fiu înțeles greșit, promovez binele atât cât îmi stă în putință, respect litera Legii nr. 554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare dar urăsc banalitățile. În orice caz, această meserie m-a învățat că am și eu limitele mele și nu pot garanta fericirea la toată lumea cu care intru în contact și nici nu îi pot lua pe toți care au probleme, la mine acasă. Vrem nu vrem societatea civilă de azi te etichetează cam așa: dacă vrei să-i demonstrezi cuiva ceva înseamnă că trăiești de dragul acelei persoane, dacă te interesează ceea ce gândesc alții despre tine înseamnă că îți faci griji pentru reputația ta și suferi de delir de grandoare, iar dacă trăiești pentru tine, atunci nu ești nevoit să îi dovedești nimic nimănui…

E trist că nu mai avem timp de pierdut cu vorbe frumoase și să le spunem celor din jur că îi apreciem înainte să îi pierdem sub o formă sau alta. Tocmai de aceea îi respect foarte mult pe cei care au curaj să îi spună cuiva care face ceva remarcabil “bă, chiar ești mișto ai tot respectul meu!”. Dar câți mai practică aprecierea de manieră autentică, într-o lume în care tot mai mulți oameni tind să ignore opiniile ce le contrazic convingerile?. Câți mai simt că tot ceea ce îi înconjoară reprezintă un DAR pe propria loc cale evolutivă. Câți mai cred în teoria cum că “Toate, cu bune și cu „rele”, zâmbet și lacrimă, prieteni și „dușmani”, toate sunt daruri pentru noi, care ne ajută să creștem și ne întregesc drumul către înțelepciune”?

DSCF1353

    Într-o discuție cu părintele stareț Ghelasie Țepeș la Mănăstirea Sighișoara în 2009


Cei zece ani de jurnalism pe care i-am trăit au fost cei mai grei dar și cei mai frumoşi ani din viața mea de până acum. Am învățat o meserie și am ajutat prin scris o mulțime de cazuri umanitare, promovându-le. Am o oarecare satisfacție că am contribuit și eu la rezolvarea multora dintre ele sau am încercat să ajut din suflet fie că a fost vorba de bolnavi de Sida, sau de cancer, hemofilie, paralizați, oligofreni, oameni ai străzii și fără adăpost. Am făcut campanii de ajutorare a multor persoane și unele au fost cu final fericit și sunt oameni pe care îmi voi păstra în sufletul meu toată viața mea.
Am să vă dau câteva exemple de articole: Valentin Tâmpa “Omul pe care-l mănâncă șobolanii”, Honigheș Walter “Omul care doarme din parc”, “Mai e nevoie de 30.000 de euro pentru operația lui Denis Buzdugan” – ,,Nora Chifor ,, Transplant de măduvă”, Paula Albu ,,Paula vrea să trăiască! Împreună o putem ajuta! ” – ,,Peter Szocs – luptă de 8 ani împotriva cancerului” – “Trei copii bolnavi de hemofilie, din Reghin, condamnați să se chinuie” – “Orban Csaba, vrea să devină cobai pentru experimente ” – “Lucian Mărginean, un reghinean care suferă de artrofie musculară și care a găsit în arta fotografică un alt mod de a păși în viață” – “Ștefan Claudiu Horvath – Un reghinean de 7 ani orfan de tată și cu o mamă prostituată ne cere ajutorul!”, Vlad Ursan “Un înger fără aripi care se luptă de 15 ani să se ridice” – “Marius Blaziu reghineanul care face greva foamei în Portugalia” și aș mai putea continua.


Am fost invitat la mai multe televiziuni în diverse emisiuni în care am fost întrebat de ce mă îmbrac într-un fel? emisiuni în care a trebuit să spun bancuri, să declar de ce nu mă conformez unor reguli? să vorbesc despre cazuri umanitare sau să declar ce gândesc despre unele probleme ale societății reghinene? Am răspuns prezent la toate și am fost cât se poate de sincer pe sticlă și nu am încercat să flatez.
Bineînțeles că am și unele dureri ascunse și câteva regrete, dar chiar și așa nu am renunțat la vise, pentru că visele nu au termen limita. Ce pot să mai spun după zece ani de jurnalism ? Pe scurt m-am încăpățânat să îmi găsesc rostul acolo unde m-am născut pentru că vreau, pot și trebuie să mai avem și patrioți locali.
Aproape toți vor o țară ca afară și se plâng că încă suntem departe de acest deziderat, eu nu mi-am abandonat țara, nu am abandonat corabia, am fost și voi fi la datorie, mereu în felul meu. Nu fac parte din nici un partid și nici nu sunt membru în nicio organizație invizibilă omului obișnuit. Am rămas în țara mea să îmi fac datoria onest, în domeniul meu de activitate am scris peste 3.000 de interviuri și acum am început să scriu cărți despre români de succes, cu credința că pot fi exemple pentru alții, că poți să reușești în viață și în România.


Să nu credeți că eu nu am avut ocazia să rămân în străinătate, dar de fiecare dată când m-am întors în România am sărutat pământul țării și m-am bucurat că am ajuns acasă. Eu am o filosofie a mea, că fiecare generație are obligația ei față de comunitatea în care s-a format, fiecare generație are obligația ei să pună o cărămidă la construcția acestei țări. Mi-aș dori în momentul în care veți citi aceste rânduri, cât mai mulți să vă regăsiți în cuvintele mele și să puteți spune la fel. România este țara mea, căreia îi sunt dator moral să îi dăruiesc minimul meu efort la creșterea acestei țări, cred în Dumnezeu și în destinul acestei țări și mai cred că realitatea pe care o trăim nu se poate, ca într-o zi, să nu fie mai bună. Aceste credințe și speranțe au aparținut, cândva, ferme și de neclintit, bunicilor și apoi părinților mei. Acum îmi aparțin mie. La fel de clare și de puternice.

 

2 Robert Matei si Dimitrie Sturdza

Jurnalistul Robert Matei şi prinţul Dimitrie Sturdza la lansarea cărţii Gospodari şi Oameni de Onoare din judeţul Mureş

 

Adrian-Paunescu-si-Robert-Matei-

Alături de maestrul Adrian Păunescu la Gala premiilor Ambasador când Revista Universul Scriitorilor i-a oferit premiul special ,,Soarele de Aur,, 


Robert Matei

 

About the author

Related Posts

Leave a comment