Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
Necrolog - Comemorări
REMEMBER IOAN N. MALOȘ 101 ANI DE LA NAȘTEREA ASISTENTULUI UNIVERSITAR PLECAT SPRE VEȘNICIE LA 26 DE ANI

       Joi, 4 mai s-au împlinit 101 ani de la naşterea lui Ioan N. Maloș, asistent al Muzeului Etnografic al Transilvaniei a cărui viață încă este prea puțin cunoscută. Site-ul viselenuautermenlimita.ro îi aduce un omagiu unui distins reghinean…

       Joi, 4 mai s-au împlinit 101 ani de la naşterea lui Ioan N. Maloș, asistent al Muzeului Etnografic al Transilvaniei a cărui viață încă este prea puțin cunoscută. Site-ul viselenuautermenlimita.ro îi aduce un omagiu unui distins reghinean plecat mult prea devreme dintre noi. Un tânăr fermecător cu aspect fizic de băiat capricios, manierat și îndrăgit de foarte multe fete dar pentru care clepsidra cu clipe s-a golit la vârsta de 26 de ani înainte de a-și redacta teza de doctorat și înainte de a-și întemeia o familie. 


      Fiind fiu de protopop și de demnitar în Parlamentul României a avut ocazia de mic să cunoască în particular personalități marcante ale României în carne și oase începând de la patriarhul Miron Cristea și prim-ministrul Octavian Goga, la filosoful Ioan Petrovici și dr. Iuliu Hațieganu, pionierul școlii medicale clujene până la istoricul și criticul literar Nicolae Iorga și încheind cu regele Carol al II-lea.
       Ioan N. Maloș a fost un tânăr model conform canoanelor perioadei interbelice. Provenit dintr-o familie de preoți atât din partea mamei cât și al tatălui a primit din copilărie o educație creștin-ortodoxă temeinică. Avea o ținută morală deosebită și o trăire duhovnicească exemplară. Era absolvent a două facultăți ( Academia Teologică Ortodoxă Română din Cluj cu distincția ,,Cu mare laudă” și cursurile de Georgrafie și Istorie a Universității din Cluj promoția 1938), era necăsătorit, poliglot și bun orator.
             În 1941 a fost ales președinte al ,,Societății Studenților în Litere și Filozofie” unde sub îndrumarea marelui filozof, poet și dramaturg Lucian Blaga, a scris articole de fond și s-a ocupat de îngrijirea textelor publicației ,,Curțile Dorului”, revista de literatură a studenților în litere și filosofie de la Universitatea “Regele Ferdinand I”.
        A ajuns asistent al Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Sibiu și promitea mult. Însă firul vieții i-a fost curmat brusc de o boală care nu a fost făcută publică nici până azi.
S-a stins din viață în după amiaza zilei de 23 noiembrie 1942 la vârsta de 26 de ani într-un trenul care îl aducea spre țară pe ruta Breslau-Viena după ce s-a infectat cu un ,,bacil neiertător” fără a se preciza ce tip de bacterie l-a ucis. Presa vremii scrie că a murit la datorie în Germania unde fuseese delegat din partea Direcțiunii Muzeului Etnografic din Cluj-Sibiu ca însoțitor al unei expoziții etnografice românești împreună cu etnograful Aurel Filimon.
       Vestea morții reghineanului a fost trimisă telegrafic de Consulatul român de la Viena.Preotul protopop Ioan Maloș a fost atât de distrus sufletește că nu și-a mai putut reveni niciodată și la trei ani după ce și-a înmormântat propriul fiu pe 17 februarie 1946 pleca și el la cele veșnice cu speranța că își va regăsi fiul în ceruri.

COLAJ OK

În medalionul din dreapta asistentul Ioan N. Maloș și în stânga femeile din Vătava care i-au ținut sfeșnicile la înmormântarea etnografului mort în 23 noiembrie 1942


   Ioan N. Maloș un lider de generație care și-a lăsat o parte din suflet între filele revistei ,,CURȚILE DORULUI”


S-a născut în 4 mai 1916 în comuna Nazna ca prim fiu al preotului Ioan Maloș căsătorit cu Florentina Gliga( fiica preotului Nicolae Gliga din Râpa de Sus) la 13 mai 1915 și care a fost hirotonit ca preot lângă Târgu-Mureș.
La data de 15 septembrie 1920, la vârsta de 6 ani, Nelu Maloș a fost înscris la școala românească din Reghinul Săsesc, după ce părinții săi s-au mutat la Râpa de Sus pentru că după trecerea la cele veșnice a bunicului său, tatăl lui i-a urmat ca preot la altar. În 1927 se mută la Reghin și familia lui după ce i-a fost încredințat administrarea protopopiatului Reghin părintelui Maloș, în urma promovării la Cluj în funcția de revizor eparhial a protopopului Dumitru Antal.
Nelu era o fire caldă zâmbitoare conform declaraților cumnatei sale Mioara Maloș publicate în cartea lui Valer Pop ,,Ioan N. Maloș” tipărită în 2009 la Editura Nico. Din aceișași carte aflăm că cei patru copii ai protopopului Maloș (Ioan, Viorel, Lulu și Lenuța) după ce au urmat școala primară și gimnaziul la Reghin, apoi rând pe rând au fost înscriși și au frecventat cursurile Liceului ,,Alexandru Papiu Ilarian,, din Târgu-Mureș. Dar pe lângă pregătirea școlară, toți au învățat să cânte pe câte un instrument: Ioan (Nelu) și Viorel la vioară, Lulu și Lenuța la pian.
După terminarea liceului Ioan *(Nelu) Maloș la îndemnul părintelui său, s-a înscris la Academia Teologică Română din Cluj pe care a absolvit-o în anul 1937 cu calificativul ,,Magna cum laude” (Cu mare laudă). A fost un lider de generație fapt consemnat și de Ioan Bilițiu care scria în ,,MARISIA, XXIII-XXIV” Ioan N. Maloș folclorist și etnograf : că a fost ales, în 1937, președinte al Societății ,,Credință Ortodoxă” a studenților teologi.
Dar în ciuda acestui aspect încă din perioada studiilor teologice Ioan a fost extrem de atras și de istoria și cultura națională motiv pentru care a urmat în paralel și cursurile Facultății de Istorie-Geografie a Universității clujene obținând în 1938 licența cu o mențiune foarte rară ,,Cu distincție”.
Pentru cunoștințele pe care le dobândește profesorul universitar Romulus Vuia l-a numit la început laborant la Muzeul Etnografic iar mai târziu asistent la catedra sa de etnografie a facultății clujene. În 1940 în urma Diktatului de la Viena, Universitatea și-a mutat sediul la Sibiu unde tânărul asistent s-a făcut repede remarcat fiind ales președinte al ,,Societății Studenților în Litere și Filozofie”. Din acestă funcție împreună cu Ovidiu Drâmba, (n. 2 septembrie 1919, Margine – d. 29 aprilie 2015) viitorul istoric literar român și profesor universitar la București, Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebeș – d. 26 decembrie 1962, Cluj) viitor dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru și Eugen Tudoran (n. 21 noiembrie 1918 Cornești, Mureș – d. 9 august 1997, Timișoara) viitorul filolog, profesor universitar român și reputat eminescolog și sub îndrumarea filozofului, dramaturgului și academicianului Lucian Blaga(n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj), a editat revista ,,Curțile Dorului”. Avea sclipiri de geniu și ca asistent și-a format un stil oratoric literar, cursiv, prezentând mai multe conferințe și comunicări științifice din domeniul etnografiei și folclorului. Dovadă sunt articolele scrise riguros și ordonat în paginile revistelor în care a publicat: ”Curțile Dorului”, ”Viața Ilustrată”, ”Renașterea”, ”Telegraful Român” și unde s-a semnat cu pseudonimul Ion M.- Râpeanul de la satul copilăriei sale.
Conform datelor publicate de Ioan Bilițiu tânărul asistent s-a înscris la doctorat alegându-și ca teză ,,MONOGRAFIA ETNOGRAFICĂ ASUPRA REGIUNII ROMÂNEȘTI DIN JURUL REGHINULUI” pentru care a adunat foarte mult material de cercetare, ce evidenția că era un temeinic cercetător al culturii populare și dădea dovadă de o rigoare științifică exemplară. Din păcate, teza, care urma să cuprindă aceste cercetări, nu a mai fost redactată datorită evenimentelor din septembrie 1940, cedarea părții de nord a Ardealului, Ungariei hortyste. Și-a ales o altă temă pentru doctorat, o monografie istorico-geografică a Țării Făgărașului, dar nici această teză n-a mai avut timp să o finalizeze.
Prof. Valer Pop explică în cartea care a dedicat-o studentului și asistentului Ioan Maloș că ,,pe lângă cercetările întreprinse, Romulus Vuia i-a creat ocazii de a cunoaște muzeele din Europa. Astfel, în anul 1939, participând la Congresul Internațional și Festivalul de Dansuri Populare de la Stokholm, cu o echipă de dansatori, Ioan Maloș l-a însoțit pe Vuia, împreună cu colegul său Teodor Onișor, vizitând cu această ocazie renumitul muzeu în aer liber Skansen din Stokholm, muzeele din Hamburg, Nurnberg, Munchen, Leipzig, Viena și Budapesta”.
În toamna anului 1941 Ioan Maloș a fost trimis în Germania de către Direcțiunea Muzeului Etnografic din Cluj-Sibiu împreună cu Aurel Filimon, fondatorul muzeului târgumureșean, să însoțească o expoziție etnografică românească, itinerată în orașele: Viena, Stuttgart, Frankfurt, Köln și Berlin.
Expoziția etnografică organizată de Aurel Filimon și Ioan Maloș, prin Ministerul Propagandei, în perioada 1941-1943 a fost deschisă la Viena la 21 noiembrie 1941, a continuat la Stuttgart la 24 ianuarie 1942, a ajuns la Frankfurt la 15 martie, apoi pe 15 mai la Köln și s-a încheiat la Berlin în 1943. Conform prof. dr. Valer Pop ,,Expoziția cuprindea obiecte de artă populară: țesături de interior, obiecte din lemn, ceramică, icoane pe sticlă și lemn, case și gospodării în miniatură, cărți vechi bisericești, ș.a. Multitudinea și varietatea obiectelor, originalitatea lor au contribuit la prețiozitatea expoziției care a făcut o impresie deosebită în rândul vizitatorilor străini dar mai ales în rândul specialiștilor. În expoziție au fost prezentate în fotografii și pe obiecte de ceramică arheologică ornamente cu motive abstracte de factură geometrică: spirale, romburi, cercuri, triunghiuri ce se regăseau și pe obiectele etnografice expuse demonstrând vechimea, unitatea și varietatea artei populare românești”.


            A murit din cauza unui bacil necunoscut opiniei publice nici la 75 de ani de la trecerea la cele veșnice 


Ioan N. Maloș și-a îndeplinit misiunea de însoțitor a expoziției până la Berlin unde nu a putut rămâne până la sfârșit, pentru că s-a îmbolnăvit. Profesorul Valer Pop scrie în cartea dedicată tânărului ,,Ioan N. Maloș” că ,,Soarta a vrut ca un bacil care nu iartă să-l atace direct și orice sforțări depuse de unul din cei mai de seamă profesori și medici germani (prof. Stahl de la Breslau) să nu-l poată salva.
În trenul care-l aducea spre țară, în drumul dintre Breslau și Viena, Luni, 23 Noiembrie, 1942, pe la amaiazi, telegramele trimise de consulatul nostru din Viena ne anunță că a decedat”.

Moartea sa a generat un imens val de simpatie populară în oraș și în ,,Ținutul Reghinului”. Astfel s-a stins unul dintre cei mai reprezentativi tineri ai intelectualității mureșene, din generația sa la doar 26 de ani, lăsând în urmă o bogată muncă de cercetare pe care nu a apucat să o valorifice. Fiul protopopului Ioan Maloș a fost condus pe ultimul drum de sute de oameni, care l-au cunoscut și i-au apreciat munca de cercetare și nu în ultimul rând de mulți țăranii care i-au oferit date în deplasările sale în teren la Luieriu, Râpa de Sus, Râpa de Jos, Răstolița, Toplița, Gornești, Dumbrava, Solovăstru, Ibănești Hodac și Gurghiu.

În ciuda tinereții sale Ioan N. Maloș până la 26 de ani a reușit să scrie o pagină în analele de istorie a etnografiei mureșene și a lăsat un îndrumar metodic pentru tinerii cercetători ai culturii populare în general și ai obiceiurilor și datinilor în special.
Reghineanul a fost un adept al sistemului filosofic al lui Lucian Blaga și a crezut 100% în sistemul său original de gândire. Citind articolele asistentului Ioan N. Maloș vedem că a promovat la rândul său în activitatea de cercetare și în ,,Monografia etnografică asupra regiunii românești din jurul Reghinului” ideea filozofului Lucian Blaga, cum că ,,Folklorul popoarelor abundă în credințe, în dosul cărora bănuim când o lungă experiență, când o imaginație prodigioasă. Memoria folklorului a păstrat culese, din totdeauna și de pretutindeni, cu un ciudat și migălos respect, atât observații empirice, ce și-au găsit o expresie magică, cât și superstiții magice propriu-zise în care nu se ascunde nici un sâmbure de adevăr empiric”.
Așa cum scria și colegul său Teodor Onișer în articolul ,,Moartea tânărului asistent Ioan Maloș de la Univ. Cluj-Sibiu” în revista ,,Țara” din Sibiu din 17 decembrie 1942 ,,În tot scrisul lui – care din ce a redactat definitiv, va trebui odată și cât mai repede, publicat – întâlnim acelaș stil frumos, curgător și duios, mai cu seamă când era vorba de ținutul atât de drag lui din jurul Reghinului pe care-l lega pe lângă dragostea locului de naștere și dorul de cei scumpi ai lui (tata, mama și o soră), care au rămas dincolo”, referindu-se în Ardealul de Nord care era în aceea perioadă sub ocupația hortystă.
Ioan N. Maloș a fost un fenomen al epocii care pășise cu dreptul pe drumul său în afirmarea profesională, avea recunoașterea și sprijinului academicianului Lucian Blaga dar care din păcate s-a stins înainte să ajungă la întregul său potențialul creativ.
Un articol de fond scris în urmă cu 76 de ani de acest reghinean în vârstă de doar 24 de ani intitulat ,,Fondul Dacic” în revista ,,Curțile Dorului ” *(Anul I Februarie-Aprilie, Nr. 2-4) începe maiestuos ,,Sunt momente grele în istoria neamurilor, când întoarcerile spre fondurile lor abisale sunt necesare. Din străfunduri se simt chemări către esențele cari alcătuiesc ființa intimă a neamurilor . Astăzi mai mult ca și ori și când, în viața noastră se simte chemarea spre fondul dacic al neamului nostru; Simțim cum crește în noi destinul dacic. Crește puterea fremătătoare spre orizonturile de intensă trăire într-o credință sublimă, în vitejie și în eroismul virtuților. Există desigur în ființa intimă a neamului nostru un fond sufletesc dacic. Un fond spiritual care nu a putut fi distrus prin cucerirea romană și nici de influențele numeroase streine cari s-au abătut asupra noului neam format pe teritoriul Daciei. Acest fond, a rămas în tot decursul istoriei noastre o componentă esențială în substratul sufletesc al neamului românesc”.


viselenuautermenlimita.ro

About the author

Related Posts

Leave a comment