Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
Editorial
Rămas bun, domnule învățător !

Astăzi, am aflat că învățătorul, pedagogul și contabilul Nicolae Dubencu nu mai este printre noi. Vești asemenea celei de astăzi opresc timpul. S-a stins din viață înainte cu trei luni să împlinească 93 de ani și nu am știut nimic.…

NICOLAE DUBENCU

Astăzi, am aflat că învățătorul, pedagogul și contabilul Nicolae Dubencu nu mai este printre noi. Vești asemenea celei de astăzi opresc timpul. S-a stins din viață înainte cu trei luni să împlinească 93 de ani și nu am știut nimic. Regret că nu am ajuns la catafalcul învățătorului și să-l conduc pe ultimul drum fiindcă nimeni din apropiații săi nu s-au gândit să-mi dea un telefon. Nu îmi vine să cred, dar învățătorul atâtor generații a trecut pragul dincolo și cu nostalgie și cu lacrimi în ochi îmi iau rămas bun de la cel mai minunat dascăl pe care l-am cunoscut. Mi-e dor de întâlnirile noastre care nu vor mai fi niciodată, domnule învățător. Mi-e dor de discuțiile noastre despre Dumnezeu, familie, viață, istoria României, docu-dramele și miturile urbane ale Reghinului de altădată.

În fața tristei realități, cuvintele sunt sărace și neputincioase, pentru a exprima marea durere. Am pierdut un prieten drag,  un îndrumător înțelept și binevoitor ca un părinte. Fusese unul dintre cei 263.776 de refugiați din Basarabia care a luat viața de la zero, Nicolae Dubencu a ales Reghinul pentru că aici și-a întâlnit sufletul pereche și a rămas să trăiască aici câte zile a avut de la Dumnezeu pe acest pământ.

În 1954, Nicolae Dubencu originar din Orhei, pedagog în Reghin și Olivia Neag originară din Chiher, funcționară la Centrul de Colectare a Cerealelor din același oraș și-au unit viețile în una singură și au format o familie frumoasă în fața lui Dumnezeu dar foarte greu încercată de-a lungul anilor. Învățătorul nu a avut niciodată copii fiindcă doctorii i-au interzis soției să rămână însărcinată  după ce a fost operată pe inimă la doi după căsătorie. Olivia a fost operată în 1956 de celebrul chirurg Theodor Burghele care i-a făcut o intervenție extrem de complicată pe cord deschis și de atunci a trebuit să fie protejată în permanență.


Timp de 57 de ani Nicolae a făcut tot ce i-a stat în putință să o menajeze și să îi îndeplinească toate capriciile pentru ai îndulci viața și să o facă să uite de plăcerile care i le-a furat viața. Olivia s-a stins din viață în 13 septembrie 2013, după o căsnicie de 60 de ani alături de Nicolae Dubencu și după o lungă suferință la pat. Familia pentru Nicolae Dubencu a fost sfântă, și chiar dacă nu a avut nici un urmaș dovada de dragoste a învățătorului față de soția sa bolnavă întrece orice imaginație și toți care i-au cunoscut povestea au rămas fără cuvinte. 

Învățătorul născut în Basarabia a trăit 66 de ani în Reghin timp în care a dat dovadă de omenie, generozitate, îngăduință și a fost un cetățean demn de încredere tocmai prin corectitudinea, noblețea, calmul și siguranța pe care firea lui o emana. Pe 30 august l-am vizitat ultima oară împreună cu un colonel în rezervă care scria o carte despre locurile în care Nicolae Dubencu și-a început activitatea de dascăl și era atât de încântat că cineva vroia să scrie cum a fost viața dascălilor după război și că îi cerea să facă o comparație între viața de atunci și cea de acum.

Ne-a primit în casă foarte bucuros împreună cu câinele său ,,Zdreanță” și în timp ce își derula amintirile a insistat să ne servească cu un pahar de vin, nu aveam de unde să știu atunci că va fi ultimul…

Deși vorbea limba română în 1948, Primăria comunei Rîciu, i-a eliberat Certificat de Cetățenie să poată preda în comună. La Reghin a ajuns abia în 1952 ca pedagog la Școala Normală însă nu putea să prindă rădăcini adânci nici într-un post pentru că nici comuniștii nu îl agreau și el pe dânșii ,,am fugit de ruși și am dat de comuniști care mi-au făcut viața grea pentru că niciodată nu am fost membru P.C.R și atunci nici nu am ajuns să dețin o funcție importantă pentru că nu eram omul zilei lor”, îmi povestea învățătorul anul trecut, la împlinirea a 91 de ani de existență. În schimb, Nicolae Dubencu a avut altceva ce nu au avut mulți nomenclaturiști, onoare, curaj și caracter. L-am admirat de când îl știu, pentru că a avut demnitate și atunci când a fost vândut, trădat și când a fost marginalizat chiar de cei pe care nu <i-a lăsat să moară>. Era un om resemnat în fața sorții care știa că ”Și viața se-ntâmplă și moartea se-ntâmplă” însă era senin fiindcă avea o conștiință curată. Îmi pare rău că nu a reușit să își scrie memoriile la care începuse să lucreze, fiindcă a avut o viaţă tumultoasă, plină de evenimente care nu au cum să nu te marcheze ca om. Deși în ultima perioadă fusese internat în spital și intubat să poată respira datorită multiplelor probleme de sănătate, fostul învățător a cerut să fie lăsat acasă unde a mai trăit inexplicabil încă 10 zile fără nici un aparat și refuzând să mai i-a medicamentația. Am auzit că s-a stins din viață în somn fără să deranjeze pe nimeni, fără să fie o povoară, fără să rămână dator la nimeni, din contră a lăsat moștenire o casă unei familii din Reghin care l-a îngrijit în ultimii 11 ani de viață. O inimă a încetat să mai bată, și un suflet generos s-a ridicat la cer. Eu cred în nemurirea sufletului și mi-aș dori ca, după trecerea marii cortine să mă reîntâlnesc cu el. Până atunci însă, îi spun cu durere în suflet, să-i fie țărâna ușoară! 

Matei Robert Mihai  

 

 

 

About the author

Related Posts

Leave a comment