Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
EVENIMENT
Părintele Teodor Beldean a predat ștafeta tânărului Valentin Ștefan Vârva care este oficial cel de-al 10-lea Protopop Ortodox al Reghinului

Duminică, 24 septembrie 2017, Preasfinţitul Părinte Irineu, Episcopul Alba-Iuliei, s-a aflat în vizită pastorală la Parohia Ortodoxă ”Înălțarea Domnului” din municipiul Reghin, prilej cu care a săvârşit Dumnezeiască Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţitul Părinte Irineu…

DSCF4196

Duminică, 24 septembrie 2017, Preasfinţitul Părinte Irineu, Episcopul Alba-Iuliei, s-a aflat în vizită pastorală la Parohia Ortodoxă ”Înălțarea Domnului” din municipiul Reghin, prilej cu care a săvârşit Dumnezeiască Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţitul Părinte Irineu a hirotesit pe Preacucernicul Părinte Valentin Ștefan Vârva întru protopop pe seama Protopopiatului Reghin, după ce fostul protopop Teodor Beldeanu s-a pensionat. Protoiereul a împlinit anul acesta 65 de ani de viață pământească, 43 de ani de slujire lui Dumnezeu și oamenilor în Alba-Iulia, Chiheru de Jos și la Reghin din care 28 de ani pe funcția de protopop.
De asemenea, ÎPS a realizat și hirotonisirea preotului Silviu-Aurelian Jimborean din cadrul parohiei Deleni, protopopiatul Târnăveni. ,,Am fost părtași la modul în care Hristos recrutează peste veacuri ucenicii. El a spus: Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am trimis în lume să aduceți roadă, și roada voastră să rămână. Prin punerea mâinilor arhiereului și prin invocarea Duhului Sfânt, tânărul Silviu a fost investit cu putere de sus, a devenit trainic al cerului, și s-a adăugat ca o nouă verigă de aur în lanțul succesiuni apostolice, un lanț nerupt de două milenii” a precizat ÎPS Irineu.

DSCF4212


A fost o zi istorică pentru întreg Protopopiatul Reghin care şi-a luat rămas bun de la vechiul protopop Teodor Beldean și l-a primit pe noul protoiereu, în persoana părintelui Valentin Ștefan Vârva, până nu demult paroh la Biserica Ortodoxă Comori din comuna Gurghiu.
ÎPS a fost aşteptat cu multă bucurie de către oficialităţi județene și locale precum: Alexandru Câmpeanu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, ec. Maria Precup, primarul municipiului Reghin, Dan Crișan comandantul Detașamentului de Jandarmi Reghin, Robert Matei vicepreședintele Despărțământului ASTRA Reghin, pr. dr. Florin Bengean, preotul pensionar Lucian Breja etc. La această frumoasă prăznuire pentru parohia ”Înălțarea Domnului”, a urmat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, unde ierarhul în cuvantul de învățătură adresat credincioșilor, a spus: ,,Dacă venim la Hristos cu credința tremurandă și cu o nadejde șovăitoare, El nu ne respinge. Dacă venim la Hristos cu rugăciune anemică și cu o laudă nedeplină, totuși El ne primește. Iar dacă venim bolnavi, descurajați și plini de vină, El niciodată nu ne întoarce spatele. Mântuitorul ne-a promis < pe cel ce vine la Mine, Eu nu îl voi scoate afară > (Ioan 6, 37). Având o astfel de promisiune, se cuvine să înfruntăm cu bărbăție tulburările și frustrările, suferința și dezastrul acestei vieți, convinși că prin Cruce ajungem totdeauna la biruință și la bucurie”.


Părintele Teodor Beldeanu distins al 33-lea ,,Cetățean de Onoare al Reghinului”


La finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Irineu a anunțat oficial nu faptic încetarea activității ca preot paroh și protopop al Reghinului, a părintelui Teodor Beldeanu și i-a mulțumit pentru colaborarea pe care a avut-o cu Centrul eparhial, în calitate de protopop, în cei 28 de ani de activitate pastoral-misionară și administrativă ”Îi mulțumesc acestui om al lui Dumnezeu, înzestrat cu alese daruri și pe care nu le-a pus în slujba sa personală ci în slujba Bisericii și a poporului lui Dumnezeu răscumpărat cu mare preț. Părintele Teodor rămâne în continuare aici pentru că preoția este valabilă până la ultima suflare, încât puteți profita în continuare de harul și de înțelepciunea sfințeniei sale. Eu îi mulțumesc și îl asigur de prețuirea mea sinceră și devotată”. Astfel că Teodor Beldean va rămâne onorific și îl va ajuta pe noul protopop care a fost numit după mai multe căutări, analize și examinări realizate de Arhiepiscopie.

Un alt moment de suflet petrecut în Biserica Ortodoxă ,,Înălțarea Domnului” , a fost acordarea distincţiei de ,,Cetățean de Onoare” al Municipiului Reghin, părintelui Teodor Beldean oferită personal de către primarul ec. Maria Precup. Faptul că ziua de 24 septembrie a reprezentat o zi importantă pentru toată comunitatea reghineană, nu doar pentru viața spiritual-duhovnicească a municipiului Reghin ci și a împrejurimilor sale, a dovedit-o și Consiliul Local care a votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind acordarea celui de al 33-lea titlu din istoria instituției, în favoarea unui cosacrat al lui Dumnezeu.
Cu acest prilej părintele Teodor Beldean a mulţumit pentru răbdarea, dragostea şi înţelegerea pe care au manifestat-o faţă de el reghinenii din 1987 de când a fost numit preot în oraș până în 2017 și a vorbit despre cele mai importante momente din viața lui duhovnicească. A vorbit și despre recunoștință, moment în care lacrimile şi-au făcut apariţia în colţul ochilor duhovnicului. ,,Pentru acest titlu de «Cetățean de Onoare al Municipiului Reghin » doresc să mulțumesc tuturor consilierilor, credincioșilor indiferent de naționalitate și confesiune care, prin votul unanim au demonstrat apropierea și conlucrarea fructoasă existentă la nivelul municipiului Reghin atât din punct de vedere spiritual cât și social și cultural. Pe lângă celelalte distincții primite din partea Episcopiei, Arhiepiscopiei de Alba-Iulia și Patriarhiei Române, această distincție îmi este cea mai dragă. Așa precum la copii, cel mai mic ți-e cel mai drag, pentru că în această recunoaștere se întrevede această împreună lucrare a noastră. În acest titlu este un strop din sufletul tuturor credincioșilor fără care nu puteam face nimic… Îl voi păstra în suflet și mă voi strădui să nu vă dezamăgesc și în continuare să îmi port cum spune românul, cinstea și omenia slujind lui Dumnezeu și oamenilor” a conchis părintele.

DSCF4211


Cine este cel de-al 10-lea protopop al protoieriei Reghin?


 

IPS Irineu si pr Valentin VarvaApoi, Preasfinţia Sa Irineu a prezentat preoţilor şi credincioşilor pe noul protopop al Protopopiatului Reghin, părintele Valentin Ștefan Vârva, care, în ciuda tinereţii, (29 de ani) a dat dovadă de multă responsabilitate şi jertfire în slujirea preoţească, ca preot paroh la parohia Comori, unde se pare că a acumulat o experienţă pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească ce îl recomandă pentru noua misiune încredinţată, de conducător al oficiului protopopesc Reghin. ÎPS Irineu a mai precizat ”Vă fericesc și vă consider privilegiați pentru că la altar nu aveți doar paroh ci și protopop, doi la număr, unul în oficiu (pr. Valentin Vârva) și celălalt impectore sau onorific (pr. Teodor Beldean). Am căutat un nou protopop și am știricit cum se spunea în perioada străveche, însă sorții au căzut în cele din urmă asupra părintelui Valentin Vârva. Este un bun gospodar al casei lui Dumnezeu, cântă frumos, slujește frumos, e bine crescut, e un om virtuos de care nu mă îndoiesc că o să-l cinstiți și o să îl iubiți. Sfinția Sa are datoria de a purta ca veșmânt turma cuvântătoare ce i-a fost încredințată, vestindu-i cuvântul lui Dumnezeu, conducând-o cu multă responsabilitate pe calea Mântuirii, la pășuni verzi și la izvoare de apă vie. Îi doresc inspirație, iluminare cerească și bună rodire în apostolat. Mult succes și să străluciți prin cuvinte și prin fapte!”.

 

387645_311712195506030_1887105343_nValentin Vârva s-a născut în 27 decembrie 1987 la Posmuș în Bistrița Năsăud și a absolvit în 2007, Seminarul Teologic Ortodox din Cluj Napoca, ce stă sub oblăduirea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul, Ioan Gură de Aur și respectiv Sfinta Ecaterina. Apoi și-a continuat studiile universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, promoția 2011. A fost hirotonit pentru parohia Comori din comuna Gurghiu de Înalt Preasfințitul Irineu Arhiepiscop al Alba-Iuliei în 2012 și în paralel preotul a realizat și un mastert la Universitatea 1 Decembrie din Alba-Iulia la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secția Consiliere Pastorală. Valentin Ștefan Vârva s-a căsătorit în 15 octombrie 2011 cu Crina Liana Vârva, absolventă a Facultății de ”Știința Mediului” în cadrul UBB Cluj și din mariajul cărora s-a născut un băiețel în 2015.

     La rândul său noul părinte protopop Valentin Vârva, în cuvântul său, a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru onoarea care i-a fost acordată de a conduce Protopopiatul Reghin care are în administrație 77 de parohii, 3 mănăstiri, un schit, și patru așezăminte sociale. ,,Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop, Preacucernici Părinți Consilieri, Preacucernici Părinți, iubiți credincioși, prin lucrarea sacramentală săvârșită în acest sfânt lăcaș am avut cu toții bucuria duhovnicească să ne împărtășim de darurile dumnezeieștii Liturghii avându-l ca proestos pe Înaltpreasfințitul părintele nostru Irineu, întâistătător al eparhiei noastre, care prin slujire arhierească și exemplară a imprimat atmosfera de rugăciune și comuniune duhovnicească, înobilând și înfrumusețând prin slujire biserica și comunitatea noastră. Pe fețele tuturor se poate citi emoția sfântă izvorâtă din frumusețea și sfințenia slujbei de parcă toți am dori să rostim cuvintele: ,,În Biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu”. La dimensiunea liturgică a Duminicii de astăzi mai adăugăm un moment de bucurie și împlinire spirituală, instalarea mea ca și preot paroh la parohia «Înălțarea Domnului». În aceste momente pline de bucurie și de emoție sfântă sunt copleșit de înalta răspundere ce mi s-a încredințat, fapt pentru care, încă de la început, dau slavă și îi mulțumesc lui Dumnezeu, îi mulțumesc pentru toate darurile revărsate asupra mea și mă rog Lui să mă ajunte în această înaltă responsabilitate cu care am fost investit. Cuvântul meu de mulțumire se îndreaptă către toți cei aleși de Dumnezeu să-mi fie alături în această sfântă slujire. Cu sufletul pătruns de recunoștință și admirație mă adresez Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Irineu care m-a hirotonit întru preot împărtășindu-mi puterea de a învăța cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârșii lucrările sfinte și de a conduce pe credincioși pe calea mântuirii. Misiunea pentru care am fost chemat de Chiriarhul nostru nu este una ușoară, și sunt conștient că nu o pot purta singur. Mă consolează gândul că această chemare se înscrie în planul lui Dumnezeu și astfel EL este cel care îmi va purta de grijă să reușesc acolo unde omenește pare imposibil. Mulțumiri se cuvin ÎPS Irineu, părinților consilieri precum și părintelui protopop Teodor Beldean. De la bun început m-a primit cu multă căldură și dragoste părintească și în aceste momente îmi doresc să-i mulțumesc pentru cuvintele frumoase și încurajatoare adresate față către față. Prezența în această Duminică a întâistătătorului nostru se datorează și aprecierii și activității de o viață prin care precucernicia sa și-a asumat noblețea și înțelepciunea față de vocația și slujirea pastorală, atât ca preot paroh, cât și ca protopop dar și de dorința păstorului de a avea un toiag sacerdotal de care să se sprijine la bătrânețile sale” a subliniat la primirea ștafetei cel de al 10-lea preot protopop al Reghinului, Valentin Vârva.

La finalul evenimentului Primăria Reghin a oferit prin primarul municipiului Maria Precup o Diplomă de Merit corului ”Sfânta Maria” înființat în urmă cu 30 de ani de pr. protopop Teodor Beldean în cadrul Parohiei Ortodoxe ”Înălțarea Domnului”.

DSCF4213


Lista preoților protopopi din Protopopiatul Reghin din perioada 1881 – 2017


1881- 1910 pr. Galaction Șagău (n. în 23 martie 1843 în localitatea Idicel Comitatul Mureș-Turda – d. în 21 august 1914 la Sibiu)
1910 – 1912 pr. Grigore Nicoară protopop interimar (n. în 1866, în localitatea Râpa de Sus – d. în 22 iunie 1914 la Ibănești).
1912-1923 pr. Vasile Duma (n. în 1864 la Săcalu de Pădure – d. la 16 aprilie 1936 la Curtea de Argeș) a fost și Episcop de Argeș și a purtat numele arhieresc de Nichita.
1923-1927 pr. Dumitru Emilian Antal (n. în 20 octombrie 1894 la Toplița – d. în 17 iunie 1971 la Toplița). A fost nepot al Patriarhului Miron Cristea și după ce a plecat din Reghin a ajuns revizor eparhial la Cluj, inspector general în Ministerul Cultelor, episcop vicar al Bucovinei și în final stareț al Mănăstirii Toplița.
1927 – 1946 pr. Ioan Maloș (n. la 10 iunie 1892, în localitatea Gornești – d. în 18 februarie 1946 la Reghin).
1947 – 1949 pr. Teodor Ciceu (n. în 8 octombrie 1910, în localitatea Rohia, județul Maramureș – d. în București).
1949 – 1979 pr. Ciobanu Mihai (n. în 1911, în comuna Sauca județul Soroca, din Basarabia – d. în 1981 în Reghin).
1979 – 1989 pr. Ilie Damian (n. în 25 decembrie 1943, în localitatea Alămor, comuna Loamneș, județul Sibiu).
1989 – 2017 pr. Teodor Beldeanu (n. în 10 iulie 1952, localitatea Budurleni, județul Bistrița Năsăud).
2017 – pr. Valentin Ștefan Vârva (n. în 27 decembrie 1987 localiatea Posmuș, comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud).


viselenuautermenlimita.ro

About the author

Related Posts

Leave a comment