Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
Editorial
Orban Csaba in memoriam!

  Ieri, s-au împlinit 6 săptămâni de când am pierdut un prieten drag de care îmi voi aminti întotdeauna cu respect și considerație.  Sunt incredibil de trist în urma pierderii lui Orban Csaba un om minunat, cu o inocență specifică…

 

Ieri, s-au împlinit 6 săptămâni de când am pierdut un prieten drag de care îmi voi aminti întotdeauna cu respect și considerație.  Sunt incredibil de trist în urma pierderii lui Orban Csaba un om minunat, cu o inocență specifică copilăriei, greu încercat de destin. Bunătatea  lui sufletească va rămâne mereu în inimile celor care l-am cunoscut.

La 20 de ani Orban Csaba era o speranţă a sportului românesc. Avea 90 de kg, 1,85 cm, o condiţie fizică de invidiat și un palmares incredibil: peste 30 de diplome şi medalii în mai multe ramuri sportive. Avea la activ mii de ore de antrenamente în sălile de sport pe bazele sportive și o evoluţie promiţătoare.

A început cu atletismul, a continuat cu luptele greco-romane, a trecut la fotbal, judo, ciclism, tir, schi, aruncarea suliţei şi aruncarea cu discul, unde a făcut parte din selecţionata judeţului Mureş. A participat la o serie de competiţii în Târgu-Mureş, Sighişoara, Braşov, Sibiu, Sfântu-Gheorghe, Arad şi Bucureşti în perioada 1978-1985, unde a obţinut mai multe medalii de bronz, argint şi aur. A fost coleg de generaţie şi concurent cu Tîrlea și Costel Grasu, iar dacă destinul nu i-ar fi înterupt ascensiunea ar fi ajuns, cu siguranţă, un sportiv de performanţă consemnat în analele istoriei sportului românesc.

Pe când urma să iasă la rampa competiţiilor internaţionale, un accident stupid i-a spulberat împlinirea sportivă. Pe data de 18 august 1985, Csaba s-a hotărât cu fratele său şi un grup de prieteni să meargă la o baie pe digul Mureşului. Fiind un bun înotător, pasionat şi de scufundări, a mers la baraj de unde a plonjat ca un salvamar în apa adâncă a râului. Însă ghinionul său a fost că în timpul săriturii s-a lovit la cap de un bolovan. În urma impactului reghineanul şi-a fracturat inelele cervicale 6 şi 7 ale coloanei vertebrale. O operație de urgență i-a salvat viața însă accidentul l-a transformat într-un handicapat locomotor tetraplegic. A fost internat timp de patru luni la secția de neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean din Tîrgu-Mureș apoi a fost transportat la Budapesta în capitala Ungariei unde a urmat o terapie de şase luni la un centru de recuperare. Acolo a învăţat să meargă în căruciorul cu rotile, să îşi mişte mâinile, să mănânce şi să îşi accepte boala. A rămas paralizat și timp de aproape 34 de ani a avut de dus o cruce grea pe care și-a acceptat-o cu demnitate.

Chiar dacă nu își simțea braţele și era paralizat de la gât în jos, Csaba a reușit cu ajutorul a unei ambiții ieșită din comun și prin intermediul a două creioane legate cu elastic de podul palmelor să scrie pe tastatura unui laptop primit cadou și să lucreze din pat. Era fenomenală determinarea cu care își dorea să fie activ și util într-o lume care îl considera un om cu un handicap. Cu ajutorul nepotului său a ajuns să descifreze tainele internetului şi a devenit un mare fan al documentarelor despre creşterea cailor, precum și a meciurilor sportive, deoarece la timpul liber se considera milionar. Fostul sportiv, în ciuda handicapului său cutremurător era prezent pe mai multe reţele de socializare: skype, messenger şi facebook unde avea sute de prieteni și socializa încercând să nu se izoleze de societate.

Datorită fratelui său și a unui prieten din copilărie  a fost transportat în multe excursii în natură reușind să vadă în ultimii 30 de ani o mulţime de obiective turistice din România şi așa a început să cunoască și să iubească frumusețile țării  dintr-un cărucior cu rotile. Însă era dureros că fiecare  drumeție trebuia să o încheie într-o singură zi, deoarece nu putea să doarmă decât în patul său care era făcut special pentru paralizia sa.

Chiar dacă toate tratamentele pe care le-a urmat timp de peste 30 de ani au eșuat, Csaba a crezut că undeva mai există o șansă infimă și în cele peste 12.000 de zile, timp în care a fost paralizat, s-a străduit să sfideze medicina şi a sperat ani la rând să păşească din nou pe picioarele sale. Anul acesta a împlinit 54 de ani pe 15 martie și se resemnase în sfârșit cu destinul său fiindcă că niciun doctor din lumea aceasta nu a reușit să îi facă promisiunea că mai există şansa să i se reconstruiască reţeaua neuronală care procesează semnalele dinspre și către picioare. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, între atâtea suferințe peste sufletul lui Csaba, a venit vestea poate cel mai greu de suportat.

Moartea mamei, o femeie care întotdeauna s-a distins prin curățenia și frumusețea ei spirituală fără seamăn, femeia care i-a dat viață și care a stat la capătâiul său timp de 34 de ani rugându-se la Dumnezeu să îi țină fiul în viață, făcând liniște în tot universul pentru ca fiul ei bolnav să se poată odihni, acum nu mai era lângă el, să îi aline suferința. Această pierdere neașteptată i-a provocat un șoc apoi a intrat într-o comă profundă care i-a fost fatală…

Probabil că fără femeia care i-a dat naștere și care și-a sacrificat cei mai frumoși ani din viață îngrijindu-și și hrănindu-și fiul paralizat, Csaba nu a mai găsit motive să trăiască și a abandonat lupta cu viața după 34 de ani de zbucium, după atâtea nopți plânse, după atâtea terapii eșuate, visuri spulberate și întrebări fără răspuns… Am fost absolut devastat la aflarea acestei vești neașteptate și tragice. Îmi va fi dor el! Nu știu cum este pe lumea cealaltă dar sunt convins că dacă victoriile sufletului ar fi putut fi măsurate în lumea aceasta Orban Csaba ar fi câștigat toate maratoanele încercărilor nedrepte și cursele cu obstacole ale destinului, sprinturile după liniște și săriturile în înălțimea fericirii !

 Dumnezeu să te odihnească în pace prieten drag ! Mulțumesc tuturor ce vor înălța un gând bun pentru acest suflet și vor aprinde o lumânare pentru bucuria clipelor trăite împreună!

 A consemnat Matei Mihai R.

 

 

 

,

 

About the author

Related Posts

Leave a comment