Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
Editorial
Lazăr Lădariu de un an la țărmul veșniciei …și câteva versuri  “De pe celălalt mal” !

Acum un an pleca la țărmul veșniciei, un idealist dotat cu un puternic spirit creativ și un șarm personal deosebit, Lazăr Lădariu, un senior al cetății care nu a fost preocupat niciodată în mod special de câștigurile materiale, chiar dacă, prin…

Acum un an pleca la țărmul veșniciei, un idealist dotat cu un puternic spirit creativ și un șarm personal deosebit, Lazăr Lădariu, un senior al cetății care nu a fost preocupat niciodată în mod special de câștigurile materiale, chiar dacă, prin natura firii și prin magnetismul inteligenței sale le putea obține destul de ușor. El a descoperit satisfacția și succesul oferind lumii ceea ce a avut mai frumos. A fost un om altruist, generos și tolerant, trăsături de caracter care l-au condus pană la urmă la alegerea a două profesii nobile, cea de profesor și ulterior cea de jurnalist. A respectat întotdeauna codul de conduită etică, și deontologie al gazetarului fiindcă așa cum obișnuia să spună: adevărul este nenegociabil. A dat valoare scrisului prin sinceritatea, claritatea și profunzimea sentimentelor sale care se bazau pe o filosofie adevărată nu pe noțiuni abstracte ci pe observația și experiența sa interioară și exterioară.

A fost membru în Uniunea Scriitorilor din România, membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști, in perioada in care a fost parlamentar a fost membru al delegației române, din partea Camerei Deputaților, la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, membru al Comisiei pentru Cultură, Arte, Mass-Media a Camerei Deputaților, a fost vicepreședinte al Partidului Unității Naționale Române și președinte al Despărțământului Central Județean Mureș al ASTRA și a scris peste 20 de volume de reportaje de călătorii, publicistică, folclor poetic și peste 10.000 de articole de presă.

Despre rolul reporterului, publicistului, poetului și scriitorului Lazăr Lădariu în cultura mureșeană s-a scris și s-a spus demult tot ce se putea spune,  încât biografului de azi nu-i rămâne decât gestul stânjenitor al recapitulării. A fost un ,,factotum al Cotidianului Mureșean Democratic și Independent Cuvântul Liber”, și al Despărțământului Central Județean Mureș al ASTREI,  a fost o portavoce a generației sale la adresa căruia elogiile curg încă.

A fost unul dintre ultimii jurnaliști ai „Epocii de Aur” a gazetăriei județene care a fost pe baricadele presei comuniste pe vremea când articolele se redactau cu mașina de scris, când se scoteau corecturile direct de pe rama de ziar și erau în vogă şpalțurile cu zaţ de plumb și a reușit să rămână pe val și după 1989. Gazetarul a făcut față și în faţa presei post-decembriste, care nu l-a speriat cu valul tehnologic generat de computere și presa on-line, oglindită în plasme și tablete. Dar pentru că azi se împlinește un an de când a plecat în lumea drepților, Lazăr Lădariu vreau să-l citez chiar pe el, marele dispărut recapitulându-i două poezii dragi mie: ,,De pe celălalt mal” și ,,Am fost în ziua aceea acrobatul și clovnul” dintr-una din cărțile regretatului om de cultură păstrate cu grijă-n biblioteca mea.

 

,,De pe celălalt mal”

Moale pășește lumina

Prin mlaștina albă;

zăpada acesta

 împrumută treptat

ceva din căldura corpurilor în așteptare;

în gara uitată

de bunăvoie am poposit

să privim

singura pasăre frîngându-și aripile

prin trupul de sticlă

al unui aer necunoscut;

departe

soarele amurgului

răstoarnă pahare neatinse.


,,Am fost în ziua aceea acrobatul și clovnul”


Am fost și-n zborul acela plantat

aripa neștiutoare la mii de metri uitare

nepăsător la culoarea schimbătoare

a lanului de orz condamnat

de nori nu-mi păsa,

de liniștea lor,

nici măcar de obrazul unui înger de lapte

în burta abandonării albastre;

am fost și-n lungile acelea coloane,

câini flămânzi au trecut

pe lângă trupul meu nevăzut,

străveziu precum pielea câmpiei brumate,

și ochii,

ochii săpau stăruitoarea țărână

demult,

mai demult pregătită;

am fost  în ziua aceea acrobatul și clovnul

sutei de lei pe 24 de ore / lumină,

modus vivendi inima mea bătea deodată cu Inima cea Mare,

rîdeam,

bolțile grele cădeau,

tufe de rouă se scuturau în cer prin răcoroasa tăcere,

și-n casele noastre tot mai puțini ne-am întors.


 

Sigla VNATL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

About the author

Related Posts

Leave a comment