Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
SĂRBĂTORIȚII ZILEI
LA MULȚI ANI, NICOLAE DUBENCU –Notre Respect pentru 1 din cei 263.776 de refugiați din Basarabia care a luat viața de la zero în Reghin

Învățătorul, pedagogul și contabilul Nicolae G. Dubencu s-a născut la 16 ianuarie 1926, în comuna Leușeni, raionul Orhei – Basarabia și astăzi împlinește respectabila vârstă de 91 de ani. Site-ul ,,viselenuauteremenlimita.ro” îi ureză ,, La Mulți Ani, maestre, vă mulțumim…

Învățătorul, pedagogul și contabilul Nicolae G. Dubencu s-a născut la 16 ianuarie 1926, în comuna Leușeni, raionul Orhei – Basarabia și astăzi împlinește respectabila vârstă de 91 de ani. Site-ul ,,viselenuauteremenlimita.ro” îi ureză ,, La Mulți Ani, maestre, vă mulțumim că existați și să vă dea Dumnezeu sănătate în continuare! ”.


S-a stabilit la Reghin pentru că aici și-a întâlnit sufletul pereche


S-a născut în 16 ianuarie 1926 ca fiind al 5- lea fiu al familiei lui Grigore și Maria Dubencu. Școala primară a făcut-o în comuna natală și 1943 când s-a refugiat din Basarabia, era elev în clasa a IV-a la Liceul ,,Vasile Lupu” din Orhei. În 1944 au fost supuse evacuării 16 raioane ale Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești, inclusiv orașul Tiraspol. În opt dintre acestea, mai exact în raioanele Ungheni, Cornești, Brăviceni, Orhei, Susleni, Dubasari, Slobozia și Criuleni s-a efectuat strămutarea completă a populației. Nicolae Dubencu era unul dintre cele 263.776 persoane evacuate care își amintește azi după 73 de ani că evacuările nu a decurs fără incidente. Era un tânăr de 17 ani care a văzut cu ochii lui ororile războiului, cum s-a revărsat Prutul, cum s-au scufundat care cu boi  și o mulțime de români care au rămas fără agoniseala de-o viață într-un minut, încercând să fugă de soldații Armatei Roșii. A fugit din Basarabia împreună cu fratele său Ion Dubencu (care mai târziu s-a căsătorit în comuna Rîciu) și alți consăteni camuflați în niște camioane câteva zeci de km și apoi au continuat pe jos flămânzi și înghețați de frig.

Refugiul a durat luni de zile și sărbătoritul își amintește ca a parcurs peste 400 de km pe jos până a ajuns în Râmnicu-Vâlcea, apoi a poposit o perioadă în Făgăraș. ,,Erau sute de români care se înghesuiau să treacă Prutul să nu îi prindă Armata Sovietică. Mergeam pe jos din sat în sat și aveam o dorință arzătoare să ajungem în România. Am dorimit prin grajduri și sub cerul liber atâtea nopți, eram plini de păduchi și eram murdari dar vroiam să fim liberi. Și apoi s-a întâmplat o minune în gară la Făurei am urcat într-un tren sanitar unde mi-am dat hainele la dezinfectat într-o etuvă și mi s-a dat voie să fac o baie” își amintește cu lacrimi în ochi Nicolae Dubencu.

Din Făgăraș basarabeanul și-a continuat refugiul până la București unde l-a cunoscut pe prof. Ioan Bozdog (  viitorul prefect al Județului Mureș) care i-a spus că în Ardeal e nevoie cadre didactice și l-a chemat în Târgu-Mureș. Tânărul Dubencu a ascultat sfatul a dat un examen de maturitate în capitala țării care să îi permită să predea la catedră. Întâi a plecat la Ploiești la un frate de al său și apoi direct la Târgu-Mureș. S-a prezentat la Inspectoratul Școlar unde a primit numirea de a preda în Șincai, însă până la urmă a făcut schimb cu un profesor și a ajuns ca învățător la Milășel și Căriești. 

A debutat în învățământ în 1948 apoi a fost încorporat în armată și trimis pe mai multe șantiere și la munci agricole în Brașov, Mediaș și Hunedoara.  La Reghin a ajuns în 1952 ca pedagog la Școala Normală însă nu putea să prindă rădăcini adânci nici într-un post pentru că nici comuniștii nu îl agreau și el pe dânșii ,,am fugit de ruși și am dat de comuniști care mi-au făcut viața grea pentru că niciodată nu a fost membru P.C.R și atunci nici am ajuns să dețin o funcție importantă pentru că nu eram omul zilei lor”, a declarat sărbătoritul pentru site-ul ,,viselenuautermenlimita.ro”. După ce a plecat de la catedră a fost o perioadă contabil în aceiași instituție de învățământ iar apoi pentru că nu era dorit de nomenclaturiști s-a angajat  o perioadă tot în contabilitate la IAS Fărăgău și în paralel și-a completat studiile la Școala Medie ,,Petru Maior”, secția: Umanistică, obținând ,,Diploma de Maturitate”  în 1961. După care a final s-a angajat ca inspector în cadrul Băncii Agricole în perioada când instituția a fost condusă de Ilie Zarioiu. 


 L-a cunoscut pe dr. Theodor Burghele și a fost prieten cu dr. Eugen Nicoară


De-a lungul vieții Nicolae a cunoscut personalități marcante ale țării și ale Reghinului  printre care amintim pe dr.  Theodor Burghele (reputat medic chirurg și urolog, membru titular și președinte al Academiei Române și fost ministru al sănătății), dr. Eugen Nicoară (fondatorul spitalului orășenesc și a Casei de Cultură care azi îi poartă numele ), dr. Hun Nandor (director al spitalului orășenesc Reghin în anii 50), Ioan Harșia (avocat, senator, președinte al Consiliului Județean Mureș, primar al orașului Târgu-Mureș în perioada 1920-1922), Anton Mera (avocat și primar al Reghinului și prefect al județului Mureș în perioada 1945-1956), Mircea A. Căldare (președinte al Sfatului popular Raional-Reghin) și nu în ultimul rând pe Alexandru Costin (profesor de limba franceză, scriitor și epigramist).

Întrebat dacă are un regret în viață acum la 91 de ani, privind în urmă la tot ce a trăit, nonagenarul a răspuns: M-am înscris la facultate pentru că vroiam să urmez Dreptul și să devin avocat. Pe atunci se cereau referințe de la locul de muncă și directorul școlii în care lucram pe atunci era un domn Trâmbițaș care nu mi-a făcut o caracterizare pozitivă fiind refugiat și așa am fost respins la admitere. Regretul acesta m-a urmărit foarte mulți ani  pentru că poate viața mea ar fi luat o altă întorsătură ”, a declarat cu regret în glas nonagenarul.  A ajuns în Reghin în 1952 unde și-a întâlnit iubirea vieții la ,,Casa de Bal ” din oraș la celebrul ,,Bal al Strugurilor”, unde animatorul principal era Victor Radu cel mai popular viorist din ținutul Reghinului. S-a îndrăgostit de Olivia Neag originară din Chiher, funcționară la Centrul de Colectare a Cerealelor Reghin care mai târziu a ajuns bibliotecară în cadrul Școlii Pedagogice. S-au căsătorit în 1954 în Reghin în fața preotului protopop Mihail Ciobanu care i-a binecuvântat și a cinstit unirea lor ca soț și soție în fața lui Dumnezeu.  Învățătorul nu a avut niciodată copii fiindcă doctorii i-au interzis soției să rămână însărcinată  după ce a fost operată pe inimă la doi după căsătorie. Olivia a fost operată în 1956 de celebrul chirurg Theodor Burghele care i-a făcut o intervenție extrem de complicată pe cord deschis și de atunci a trebuit să fie protejată în permanență. Timp de 57 de ani Nicolae a făcut tot ce i-a stat în putință să o menajeze și să îi îndeplinească toate capriciile pentru ai îndulci viața și să o facă să uite de plăcerile care i le-a furat viața. Olivia s-a stins din viață în 13 septembrie 2013, după o căsnicie de 60 de ani alături de Nicolae Dubencu și după o lungă suferință la pat. Din cei 5 frați născuți în familia Dubencu din Basarabia mai trăiește doar Nicolae. A murit și Constantin din București care a fost angajat în Securitate, s-a stins și sora lui Ana soră medicală la Craiova și fratele său Ion învățător în  Râciu.

De zece ani fostul învățător este îngrijit de o familie din Reghin, Jeni și soțul ei Csabi care se ocupă de menaj, îi gătesc și se ocupă de medicamentația pensionarului.  Nicolae Dubencu este un om resemnat în fața sorții care la 91 de ani,  este lucid, urmărește știrile la televizor, citește ziarul, îi place să iasă la cumpărături, sau să se joace cu câinele său ,,Zdreanță” și din când în se duce să se reculeagă la mormântul soției sale pe care a iubit-o atât de mult.

Matei Robert Mihai

 

About the author

Related Posts

Leave a comment