Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
Interviu
Dănuț Moldovan ,,De la părinți am învățat ce înseamnă să fii OM,,

Pe Dănuț Moldovan l-am cunoscut în urmă cu vreo doi ani, la Biblioteca ,,Petru Maior,, unde acest tânăr, mi-a atras atenția prin seriozitatea și responsabilitatea de care dădea dovadă în sala de lectură. El se pregătea asiduu pentru examenul de…

Pe Dănuț Moldovan l-am cunoscut în urmă cu vreo doi ani, la Biblioteca ,,Petru Maior,, unde acest tânăr, mi-a atras atenția prin seriozitatea și responsabilitatea de care dădea dovadă în sala de lectură. El se pregătea asiduu pentru examenul de intrare în Baroul Mureș, în timp ce eu realizam o muncă de documentare în periodicele vechi ale instituției. Ne-am împrietenit și de atunci am avut senzația că voi mai auzi de acest tânăr și așa a fost. După Examenul de Barou pe care l-a luat cu brio, Dănuț Moldovan, fiind un tânăr arătos, carismatic și inteligent a intrat rapid în vizorul televiziunilor, în 7 aprilie la Jurnalul de Reghin, al postului DAReghin TV a fost subiectul unei știri ,,Secretul reușitei la admiterea în profesia de avocat,, și în 12 august a fost invitat la  emisiunea ,,Tânăra Generație,, moderată de Paula Hurducaciu la Televiziunea Regională ,,Ardeal TV,,. Are 29 de ani și ca avocat stagiar pledează la Instanțele de Judecată din județul Mureș și împrejurimi. Face parte din colecția de ,,oameni frumoși ai Reghinului,, este un tânăr echilibrat, care impresionează prin normalitatea lui într-o lume înebunită după senzațonal. Și iată că, într-o după amiază, de septembrie, ne-am întâlnit la o cafenea pentru a realiza un interviu pentru site-ul ,,viselenuautermenlimita.ro,,. Un interviu neconvențional cu un tânăr avocat care face primii pași în apărarea clienților săi în sălile de judecată, pentru a înțelege mai bine ce fel de om este ? cum gândește și ce principii are în viață ?


Reporter: Cum a ajuns Dănuț Moldovan avocat? A fost un vis sau pur și simplu o întâmplare?


D.M.: A fost un vis. De mic copil mi-am dorit acest lucru, însă, atunci, era ceva la modul ideal, abstract, total diferit de ceea ce este în realitate în practica din România în această profesie. Dorința a existat și s-a potrivit caracterului meu. Acum privind în urmă cred că, nu puteam să găsesc o altă profesie pe care să o practic la fel de bine ca aceasta, pentru că îmi place să comunic cu oamenii, provocările din instanță, satisfacțiile pe care ți le aduce o cauză câștigată. Avocatura este ,,o provocare,, care te ajută să evoluezi și dacă vrei să fi un avoct bun, trebuie tot timpul să te perfecționezi să nu ajungi să te plafonezi.


Rep.: Din câte te cunosc eu ești un om cu un sistem de valori bine definit, un tânăr cu ambiții mari și un avocat de perspectivă. Sunt curios cum vezi schimbarea lucrurilor în bine pentru cetățeanul pe care-l reprezinți, la bară, în sala de judecată?


D.M.: Schimbarea vine în primul rând de la cei care adoptă și promulgă legile, dar noi cei care suntem implicați în procesul justiției și lucrăm cu legea încercăm să ne adaptăm cât mai bine. Vreau să precizez că nu judecătorul, procurorul sau avocatul adoptă o lege ci Parlamentul are această atribuție, noi avocații, avem pregătirea și calitatea de a da consultații în chestiuni juridice și de a reprezenta pe împricinați înaintea instanțelor. Eu cred că legea și justiția trebuie să fie egale pentru toți, justiția nu trebuie să se substituie în niciun caz factorilor politici și cred că avem o responsabilitate toți (judecători, procurori, avocați), să încercăm să garantăm din poziția în care ne aflăm fiecare, independența justiției.


Rep.: Dă-mi trei motive pentru care crezi în Dumnezeu?


D.M.: Pentru mine viața fără Dumnezeu nu înseamnă nimic, omul fără divinitate se îndreaptă spre o traectorie greșită. Ai pornit dintr-un punct, ai ajuns undeva la un nivel și apoi nu știi unde te îndrepți dacă nu crezi în nimic. Dar în momentul în care îl întâlneşti pe Dumnezeu viaţa ta se schimbă, tu ca om te schimbi şi realizezi care este scopul tău pe acest pământ. Dar revenind la întrebare, am să vă dau trei motive pentru care cred în Dumnezeu: pentru că atunci când crezi în El viaţa ta capătă un sens şi o direcţie, pentru că Dumnezeu îmi oferă protecția pe care nu mi-o poate oferii nimeni din lumea aceasta și pentru că Dumnezeu nu mă forţează să cred în El. Un Dumnezeu care convinge cu forţa nu e un Dumnezeu care te iubeşte…Dumnezeu îmi promite că Adevărul mă face liber.


Rep: Cine îți este mentor și model?


D.M.: Primii mei mentori spirituali au fost bunicii și părinții mei care au pus baza temeliei formării mele ca om. Apoi au venit profesorii care m-au inițiat în tainele cunoașterii materiilor și după școală au urmat mentorii profesionali în domeniul justiției în cazul meu. Dar nu vreau să mă raportez la un nume pentru că eu cred, că le datorez ceea ce sunt astăzi, tuturor, într-o mai mică sau mai mare măsură.


Rep.: Când ai reacționat ultima oară, când te-a supărat rău de tot o situație care ține de viața politică și administrativă a Reghinului?


D.M.: Reghinul este un municipiu care s-a dezvoltat în ultimii 10 ani, dar binențeles că nu este un oraș fără probleme. Mă mai supără șoferii agresivi în trafic, funcționari indolenți de la ghișee, câinii vagabonzi sau poate chiar lipsa unor indicatoare de avertizare, pe anumite străzi însă nu pot să spun că am luat atitudine în mod direct să cer o audiență la primar, să scriu critic pe facebook sau pe anumite site-uri de știri.


Rep.: Ce rol joacă banii în viaţa ta?


danut-moldovan

D.M.: Lumea întreagă gândeşte în termeni financiari. Cei ce gândesc în termeni de putere politică tot la bani se gândesc, pentru că banii nu sunt decât un simbol al puterii de aceea se spune că banii au minunatul talent de a deschide orice uşă. Aș fi absurd să spun că banii nu sunt importanți dar nu mi-am făcut un scop din asta…adică vreau să spun mai pe scurt că banii nu sunt decât un mijloc de trai, dar niciodată nu mă vor determina să trec trec peste oricine, doar pentru a mă îmbogați.


Rep.: Ce nu i-ai putea ierta unui prieten?


D.M.: Să mă trădeze fără nici un motiv.


Rep.: Dă-ne o definiție a femeii ideale, pentru că din câte știu eu, se pare că nu ai găsit-o până acum. Sau nici nu ți-ai propus?


D.M.: Uf, grea întrebare. (Râde). Cred că pentru fiecare bărbat femeia ideală are valențe diferite, chiar dacă vrând-nevrând trebuie să recunoaștem că uneori noi bărbații, primul aspect pe care îl sesizăm la o femeie este frumusețe exterioară. Dar din punctul meu de vedere acest atribut trebuie completat și cu frumusețea interioară. Când găsești aceste calități la aceiași femeie putem vorbi de o femeie ideală. Femeia visurilor mele este o persoană care și-a clădit un sistem puternic de valori morale și pentru care oricât de tare ar ,,bate vântul,, rămâne ancorată la țărm. Este femeia care se educă permanent și de care te-ai putea îndrăgosti în fiecare zi până la 100 de ani, fără să te îndoiești vreodată că nu este sufletul tău pereche.


Rep.: Apropo că tot am pomenit de femei, cât de departe crezi că poate merge libertatea sexuală, într-un cuplu?


D.M.: Atât de departe cât își dorește cuplul respectiv, …deși eu nu cred în extreme oricare ar fi ele. Până la urmă fiecare cuplu are libetatea de a se raporta la principiile care le au sau nu le au vis-à-vis, de libertatea sexuală și îmi este greu să stabilesc eu o regulă generală în acest subiect tabu. Dar dacă vreți să mă raportez la mine personal, eu mă străduiesc să am principii sănătoase care nu contravin, codului bunelor maniere și păstrează limita dintre păcat și normalitate.


Rep.: Ce pasiuni ai în timpul liber când nu pledezi în sala de judecată?


D.M.: Sunt pasionat de sporturile de contact și să alerg. Ador să fac sport și să îmi consum energia negativă într-un mod pozitiv, transpirând în sala de antrenamente, lovind sacul sau luptând într-un ring. Țin la condiția mea fizică și chiar nu îmi pot imagina viața fără sport mai ales de când i-am descoperit beneficiile.


Rep.: Pe cine apreciezi cel mai mult în politica județului Mureș?


D.M.: Sincer, nu am un preferat în politică.


Rep.: Ce înseamnă onoarea pentru tine?


D.M.: Integritate morală, probitate, corectitudine, demnitate, cinste. Fără onoare un om nu are valoare, tocmai de aceea nu mă pot apropia de astfel de persoane pentru care cuvântul dat nu are nici o semnificație.


Rep.: Care este cel mai frumos sfat care l-ai primit de la părinții tăi?


D.M.: Întotdeauna părinții mi-au spus să îi respect pe cei din jurul meu și cred că cel mai important lucru care mi l-au inoculat în subconștient, este că, indiferent de statutul pe care îl ai în societate, câștigurile materiale de care beneficiezi sau protecția care ți-o conferă o anumită profesie, cea mai mare calitate a unei persoane este să fie ,,OM,, înainte de toate. Consider că evoluția fiecărui om, trebuie să aibă loc atât pe plan profesional cât și pe plan spiritual pentru a fi întradevăr un om împlinit.


Rep.: Care este cartea ta de căpătâi?


D.M.: Biblia. Asta nu înseamnă că nu am citit și alte cărți și fiecare a trezit ceva în mine dar Biblia este cartea mea de căpătâi. Această carte sacră a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și din Noul Testament, nu are termeni de comparație. Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu, nu e o carte oarecare. Când o citeşti, de fapt citeşti un mesaj din partea lui Dumnezeu Însuşi. Când îţi vorbeşte Biblia, îţi vorbeşte direct Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor, Cel care ți-a dat viață. În Biblie găsim întreaga înțelepciune a lumii.
Robert Matei


Conținutul website-ului www.viselenuautermenlimita.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către ROBERT MATEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea materialelor noastre, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing pe adresa de e-mail: roberto_zizi@yahoo.com.


 

About the author

Related Posts

Leave a comment