Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
Special
“BADBOY GYM”, o sală de sport, de antrenament și pregătire fizică de prestigiu a Reghinului

Sala de forță “BadBoy Gym” din Reghin, amplasată pe Strada Dedradului la nr. 94D, și-a deschis porțile, în luna noiembrie a anului 2010. Sala, s-a dovedit o locaţie perfectă, pentru tinerii dornici să își construiască un fizic armonios în timpul…

Sala de forță “BadBoy Gym” din Reghin, amplasată pe Strada Dedradului la nr. 94D, și-a deschis porțile, în luna noiembrie a anului 2010. Sala, s-a dovedit o locaţie perfectă, pentru tinerii dornici să își construiască un fizic armonios în timpul liber. În cei opt ani de existență, circa 1.000 de persoane atât din Reghin cât și din împrejurimi au efectuat antrenamente în cadrul clubului. Printre cei care s-au antrenat ocazional, în această sală, amintim pe : Alteța Sa Dimitrie Sturdza, (care câștigat de circa 30 de ori campionatul Elveției la tenis și care a evoluat și în circuitul internațional), frații, Marius și Vali Doczi, luptători internaționali de grappling – multipli campioni în America de Nord, Florin Dogaru campion național la culturism și nu în ultimul rând de Lorant Puskas, unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi bikeri din municipiu, care şi-a pierdut viaţa pe 21 august 2016, într-un accident de circulație pe Valea Mureșului, și care are un tablou înrămat și expus în holul sălii BadBoy Gym. Un gest emoționant în memoria unui reghinean care s-a antrenat în această sală dar care a avut ghinionul să se stingă din viață cu trei săptămâni de a împlini 27 de ani într-un accident de motocicletă încercând să evite moartea a doi copii minori după ce a acroșat un vehicul cu tracțiune animală, nesemnalizat corespunzător. 


Clubul Sportiv Bad Boy Gym


Sala este multifuncțională, are o suprafață activă de 560 mp, pe două nivele și beneficiază de parcare proprie de 800 mp. Sala este prevăzută cu tatami și saci de box, are în dotare peste 100 de aparate fitness și culturism performante destinate fiecărei grupe musculare. Sala este spațioasă și amenajată modern cu vestiare, și dușuri comode, aparate de bronzat solar și o saună pentru 12 persoane. Sala deține totodată, și un stand cu o gamă vastă de suplimente alimentare și alte băuturi, importate de la firme de prestigiu, din Statele Unite ale Americii, și din Europa. Programul este de Luni până Vineri între orele 09.30 – 23.00. Antrenamentele de box, se desfășoară, în zilele de Marți și Joi, între orele 17.00 și 19.00. Sâmbăta, sala este deschisă între orele 10.00 și 18.00. ,,Cu 70 de lei lunar, (contravaloarea unui abonament), reghinenii și nu numai, pot face exerciții, pentru a obține silueta dorită în cazul femeilor și forma fizică optimă în cazul bărbaților, în sala noastră. O sesiune de antrenament, la noi costă 15 lei”, a precizat administratorul Mircea Ovidiu Mihai. Printre cele mai populare persoane, care se antrenează în sala BadBoy permanent putem aminti pe multiplul campion național la culturism, Horațiu Forgaci, pe juniorul de argint al boxului reghinean la categoria 54 de kg, Miguel Mircea Angel, Răzvan Oprea vicecampion de box la categoria 90 de kg sau pe Anton Gabor, medaliat cu bronz la categoria 36 de kg la Campionatul Național de box pentru cadeți 2018, de la Satu Mare.

FVC_9311

10

FVC_9323

 

FVC_9330

IMG_2638

FVC_9321

 

Mircea Miguel juniorul de argint al Reghinului duce mai departe legenda sportului cu mănusi

 

FVC_9294

IMG_2175


HORAȚIU DUMITRU FORGACI *(n. la 7 iulie 1988 în Reghin – multiplu campion național la culturism – 30 de ani). A început să practice acest sport la 14 ani. Și-a adjudecat primul titlu de campion național la 25 de ani, la categoria 100 kg, la Campionatul Naţional de culturism, fitness, bodyfitness, bodybuilding şi bikini, pentru seniori, senioare şi perechi în anul 2013.

De atunci, a mai obținut o serie de titluri, cupe și medalii, iar sala de antrenament, i-a devenit a doua casă. Dotat cu o masă musculară bine definită, pe care a lucrat-o, cu multă perseverență în sala de forță, nu avea cum să treacă neobservat de mas-media, care începând din anul 2012, l-a transformat într-un adevărat V.I.P. Reghineanul, a apărut la început în emisiuni televizatre locale, cum ar fi “Ora Campionilor”, pe postul local DAReghin TV și a ajuns în final să vorbească despre culturism și pe posturi naționale, cum ar fi emisiunea “Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1 sau “Un Show Păcătos” cu Dan Capatos.

Între timp, a apărut și pe coperta revistei “Culturism”, a devnit instructor sportiv, și din 2016, a devenit primul sportiv român, care reprezintă imaginea firmei de suplimente sportive, Universal SUA, din gama Animal care sunt cele mai eficiente și puternice suplimente recomandate atât culturiștiilor cât și sportivilor de performanță. Cel mai recent interviu acordat de Horațiu Forgaci a fost pentru site-ul www.romanianaesthetics.ro , pe 2 septembrie 2018 în care recunoștea că, la rândul său că are și el sportivi pe care îi apreciază. În România îl admiră, cel mai mult pe Vlad Pihureac, de la care a mărturisit că a învățat ce înseamnă ultimele zile decisive înainte de un concurs și anumite detalii mici care făceau diferența când concura pe scenă. Iar pentru site-ul viselenuautermenlimita.ro a declarat că idolul său din străinătate în materie de culturism a fost și rămâne Arnold Schwarzenegger.

În viața privată, Horațiu, este totodată, director în cadrul unei firme de pază și protecție, și are o pagină de socializare pe facebook, pe care este urmărit de circa 5000 de internauți. Culturistul are 105 kg, o înălțime de 1,80 și bicepși de 50 de cm circumferința. Chiar dacă nu mai concurează în competiții de culturism se antrenează, câte 40-45 de minute la Sala BadBoy Gym, de 4-5 ori pe săptămână. “Recomand sala, tuturor celor care vor să își construiască un fizic armonios, ce să îi scape de anumite complexe și frustrări, legate de anatomia corpului, cu care au fost înzestrați de mama natură”. Antrenamentele preferate ale culturistului, sunt cele legate de picioare începând de la flexile pentru coapse, la îndreptările cu picioarele drepte și încheind cu ridicările din gambe la presă.

FVC_9277 copy


FVC_9274

FVC_9279

FVC_9301

 

FVC_8087

MIGUEL MIRCEA ANGEL (n. la 6 noiembrie 2002 în Almeria, Spania – boxer legitimat la Clubul Bad-Boy Reghin și Ring-Box Târgu-Mureș -16 ani). Se antrenează la BadBoy, de la 10 ani, însă, mai serios, a început în anul 2016. Talentatul reghinean, a intrat în vizorul mass-mediei, după ce, la doar 14 ani, devenea vicecampion național de box, la juniori, categoria 54 de kg.

Momentan, se antrenează 6 zile pe săptămână, de regulă de Luni până Sâmbătă. Când nu are meciuri, și când participă la competiții, recuperează Duminica. Face antrenamente, strict pentru pregătirea fizică, necesară în ringul de box. Antrenamentele sale, cuprind încălzirea de bază, pe banda de alergare, sărituri la coardă, flotări, și antrenamente la sacul de box, care îl ajută să își pună la punct tehnicile de lovire. Antrenamentul la sacul de box, îl efectuează, cu ajutorul unor mănuşi speciale: fie cu mănuşi fără degete, prevăzute cu amortizare din spumă sau din gel, fie cu mănuşi speciale de box. Juniorul pugilist, realizează un circuit la șapte saci la fiecare antrenament, unde este își exersează croșeul de dreapta, boxează cu umbra sau repetă până la epuizare, contrele de stânga, și loviturile laterale.

În primăvara acestui an, Miguel și-a făcut pregătirea, într-un cantonament, cu celebrul Titi Prosop, antrenorul multiplului campion național și mondial, Francisc Vaștag, și în luna august după ce a obținut o victorie spectaculoasă la “Cupa Zilelor Sărmășene”, în care și-a învins adversarul prin abandon, în repriza întâi, a fost felicitat pe facebook, chiar de către spaniolul, Paco Tejedor, fost boxer de performanță, fost campion mondial la kickboxing, și actualmente antrenor internațional de box și kickboxing.
Mircea Miguel, are în palmares 23 de medalii și cupe, ultimele realizări de admirat, fiind obținerea locului I, la categoria 54 de kg, la Târnăveni, în cadrul competiției “Cupa Târnavelor” din 16 noiembrie și locul II la aceeași categorie la Memorialul ,,Viorel Burde” la Box din, 23 noiembrie, desfășurat la Şimleu Silvaniei. Reghineanul, este cotat ca fiind un junior cu un viitor promițător, care la numai 16 ani, a înregistrat peste 16.500 de vizualizări pe internet la interviurile și știrile, despre activitatea sa pugilistică. “Recomand sala Bad-Boy Gym, pentru antrenamente la sacul de box, fiindcă dezvoltă viteza de reacție, îmbunătățește balansul și coordonarea, crește forța, tonifică și dezvoltă musculatura, și nu în ultimul rând, crește mobilitatea, și înlătură kilogramele în plus”, declară Miguel.

FVC_9318 (2) copy


 

MIRCEA OVIDIU MIHAI (n. la 27 iulie 1978 în Toplița, om de afaceri și fost sportiv – 39 de ani ). A practicat în adolescență lupte, box, culturism și arte-marțiale. Atras de mirajul străinătății, la 20 de ani a plecat la muncă în Spania, unde a fost, pe rând, bodyguard, administrator de firmă de construcții, ca în final să devină patron de restaurant. După 12 de ani, a revenit în România căreia i-a dus dorul tot timpul unde și-a deschis propria firmă de Pază și Protecție, “MomGuardRO” a construit sala de sport BadBoy Gym și a înființat un Club Sportiv de Box pentru a readuce strălucirea de altădată a Reghinului în sportul cu mănuși.

Mircea Ovidiu Mihai este, fără îndoială, un mare promotor al sportului reghinean care crede, cu tărie în orice tip de activitate fizică care face plăcere, care îl ține în formă și în bună sănătate pe un om.  “BadBoy Gym este locul ideal pentru oricine își dorește să arate bine, indiferent de vârstă. Există studii despre mersul la sala de forță și rolul ei în menținerea sănătății, o spune și Organizația Mondială a Sănătății care recomandă cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată de tip aerobic sau cel puțin 75 de minute de activitate fizică viguroasă pe săptămână, ori o combinație între cele două. Conform acelorași studii, adulții ar trebui să își antreneze principalele grupe musculare în cel puțin două zile pe săptămână. La noi puteți atinge aceste obiective făcând sport de agrement iar dacă credeți în dumneavoastră, sunteți perseverenți și vă doriți mai mult se poate face și sport de performanță” a precizat în încheiere Mircea Ovidiu Mihai.

Familia Mircea trup si suflet pentru sport 2018


viselenuautermenlimita.ro

About the author

Related Posts

Leave a comment