Visele Nu Au Termen Limita
publicitate
Editorial
Cum am trăit revoluția culturală de la flower power la adeverința pentru păr lung…

În vara lui 1971 Ceaușescu a ținut un discurs care a schimbat la 180° direcția politică a României. Discursul a fost transformat în program de revoluție culturală. Se petrecea după un turneu al său în China lui Mao și Coreea…

52688640_10216500113567887_6086081169395286016_o

Sursa foto – Facebook: Neculai Constantin Munteanu

În vara lui 1971 Ceaușescu a ținut un discurs care a schimbat la 180° direcția politică a României. Discursul a fost transformat în program de revoluție culturală. Se petrecea după un turneu al său în China lui Mao și Coreea de Nord a lui Kimir Sen. A rămas în istorie cu sintagma “Tezele din iulie” Când proaspătul absolvent de IATC George Banu, astăzi renumitul teatrolog și profesor la Sorbona , le-a citit, undeva la mare, s-a îngrozit și a hotărât să fugă din România, la Paris.

Despre ce era vorba? Ceaușescu cu prestigiul câștigat prin opunerea la invazia Cehoslovaciei din 68, a făcut mai multe vizite importante. În vara lui 70 două foarte rodnice. Una în Franța și una în S.U.A. Pentru cea din Statele Unite am mărturia unui consilier al său. Erau mai mulți consilieri care îl sfătuiau cu insistență să întoarcă spre Vest politica României. Total. Radical. Au existat tratative pentru transformarea sistemului centralist în societăți pe acțiuni în care capitalul american să intre în forță. Ceaușescu s-a opus. A mers pe mâna asiaticilor pe care i-a vizitat în anul următor 71. S-a întors încântat, hotărât să-i urmeze pe aceștia: China și Coreea de Nord.

Revoluția culturală în 17 puncte era menită să rupă educația tineretului de influența occidentală. Adică muzica, literatura, teatrul, școala, pictura, presa scrisă, radioul și televiziunea intrau puternic sub controlul partidului. Sub conducerea unui politruc supranumit Popescu Dumnezeu, arta era total controlată și cenzurată. Până și formațiile care cântau la restaurante aveau repertoriul aprobat de Consiliul Culturii și Educației Socialiste.

Mai mult decât atât, în viața civilă s-au luat măsuri drastice. Echipe formate din milițieni cu grade mici, securiști evident în civil, porneau razii. Ele se desfășurau seara când oamenii ieșeau relaxați la cinema, la grădini de vară, la discotecă sau pur și simplu la plimbare pe Strada Mare. Echipa intra în local, depista imediat fetele care purtau minijupe le încadrau le, duceau la dubă și le tăiau fustele cu foarfecele. La fel la băieții care purtau pantaloni evazați. La fel la tinerii și adolescenții care purtau plete. Îi băgau cu forța în frizerie sau în dubă și le făceau o cărare lată cu mașina de tuns de la frunte până la ceafă. De ce? Pentru că erau decadenți, manifestau înclinații occidentale. Așa era. Hainele, pletele ne dădeau iluzia că eram in Occident că aparțineam prin asta Vestului. Ascultam clandestin pe benzi de magnetofon traficate, Bob Dylan, Janis Joplin, Deep Purple, Creedence Clearwater Revival Uriah Heep, Rolling Stones, făceam karaoke pe hiturile lor în parc, Angie toată lumea știa versurile with no lovin’ in our souls, and no money in our coats…

Știam noi de tezele din iulie? Draci! Dar am început să auzim țipetele pe stradă, să observam dubele trase la ușa localurilor și hingherii… așa le ziceam… hingherii…

Doamne, m-au prins hingherii ăia și pe mine odată… m-au băgat cu forța într-o frizerie, lângă cafeneaua Corso, din Galați pe Republicii atunci era o frizerie, cred și una de copii, și m-a lăsat frizerul mai puțin sluțit…își băteau joc, îți făceau cărare pe mijloc sau mai rău, cruce cu mașina de tuns…și ăluia i-a fost milă de mine, numai mi l-a scurtat…dar ce era pe stradă …tăiau evazații cu foarfeca, aveau aro și dube cu ei, băgau minijupistele la grămadă…Știți care era culmea? Echipele nu erau pure de milițieni, erau tot felul de activiști prin preajmă, oameni de pe strada noastră, din cartierul nostru, făceau razii cum se zicea…
Mi-am luat odată pantalonii scurți aveam 15 ani și m-am dus la gară, eram în vacanță, nu avea cum să vină fata pe care o iubeam în gară la vremea aia, dar eu mă duceam la gară și o așteptam, așteptam acceleratul de Bacău venea seara…și stăteam pe peron cu ochii împăinjeniți până cobora ultimul călător și tot nu plecam de acolo și a doua seară iar și a treia seară iar ce mai devenisem dependent de așteptarea în sine mai mult decât de fată…și într-o seară simt că ma ia o mână puternică de ureche și mă ridică de la pământ vreo cinci centimetri…m-am întors furios…cine credeți că era, unchiul meu Corcodușă, era ceva activist prin CSG, juca în Teatrul Muncitoresc cred că Lucian Temelie îi era profesor, îl racolaseră miliția în echipele de hingheri
— Ma! Dă -i drumul de-aici imediat. Ce umbli în pantaloni scurți? Ce? Ești vagabont? Marș acasă! La ora asta trebuia să fii la învățat!
Așa că dragilor, mineriada împotriva pletelor, bărbilor, și a minijupelor e veche. Ironia modei a fost că evazații s-au schimbat în bufanți și minijupul în maxi jupa măturau doamnele și domnișoarele cu stofe bulevardele socialismului…nu mai aveau ce să zică…
Așa mi-au stricat reveria așteptării pe peronul ăla…


Ioan Potolea 

About the author

Related Posts

Leave a comment